(video) Colectări necopilărești în grădinițele din capitală: Câte 1600 de lei pentru ziua profesorului și produse de igienă

Noi nereguli se înregistrează în grădinițele din capitală. Colectarea banilor în instituțiile de învățământ este o problemă cu care părinții se confruntă anual. De această dată este vorba la grădinița164 din Chișinău de unde de la părinți sunt colectate câte 1600 de lei cu ocazia zilei profesorului, dar și pentru produsele igienice.

„Zilnic primesc mesaje de la părinți, iar ultimul a fost referitor la grădinița 164 că se cer câte 1600 de părinți, dintre care 1000 de lei pentru ziua profesorului, iar 600 de lei pentru alte cheltuieli”, a menționat Ruslan Codreanu în cadrul ședinței săptămânale de la Primărie.

De asemenea, primarul interimar a declarat că a mai primit informația că se adună bani pentru procurarea produselor igienice în instituțiile preșcolare, ceea ce la fel este o ilegalitate, deoarece Primăria alocă bani pentru serviciile date.

„Nedumerirea mea este că noi avem economii la capitolul produse igienice, avem bani, dar oricum în grădinițe continuă să se ceară bani pentru produse igienice de la părinți”, a mai adăugat Codreanu.

În acest sens, s-a cerut șefei Direcției generale educație, tineret și sport să verifice informația și să fie luate măsurile necesare.

„Dacă vom avea dovezi, vom putea sesiza Centrul Național Anticorupție și vom putea lua atitudine față de administrație. Părintele trebuie să vină nemijlocit la mine”, a declarat la rândul său șefa DGETS, Rodica Guțu.


Pub