6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Mudreac, pus sub învinuire. PA: A refuzat, din motive de sănătate, să răspundă la acuzații, spunând că o va face ulterior
Procurorii anticorupție l-au pus sub învinuire pe deputatul Radu Mudreac, căruia ieri i-a fost ridicată imunitatea, pentru faptul spălării banilor. Totodată, acesta, invocînd motive de sănătate, a refuzat să facă declarații cu privire la acuzația care i-a fost înaintată, rezervându-și dreptul de a face declarații ulterior.

Foto: Radu Mudreac
La moment deputatul este cercetat în stare de libertate, fiindu-i aplicată măsură neprivativă de libertate. 

Potrivit materialelor dosarului, cauza penală a fost pornită în august 2021, la sesizarea Autorității Naționale de Integritate. Faptele investigate datează începând cu anul 2011, atunci când învinuitul era fondator și administrator al unei societăți cu răspundere limitată, și acționînd de comun acord cu alte persoane, a întocmit contracte fictive de împrumut cu diferite persoane fizice, în sumă de 3 200 000 de lei.

De asemenea, în noiembrie 2014, compania reprezentată de persoana învinuită a întocmit încă un pretins contract de împrumut cu o altă persoană fizică, în sumă de 376 700 lei.
Conform acuzației, în perioada decembrie 2014-octombrie 2015, soția învinuitului a întocmit 16 contracte fictive de împrumut cu diferite persoane fizice în sumă totală de 4 700 000 lei pentru edificarea unei construcții comerciale din Chișinău.

Tot în perioada anului 2015, învinuitul, acționând în baza procurilor eliberate din numele soției, a depus în conturile bancare ale agentului economic o parte din mijloacele financiare indicate mai sus, provenite din împrumuturile fictive.

Din spital, direct la audieri. Deputatul Radu Mudreac, care ieri a rămas fără imunitate parlamentară, a fost adus astăzi în fața Procurorilor Anticorupție. Acesta a fost surprins în această după amiază în fața Procuraturii.

Radu Mudreac a rămas ieri fără imunitate parlamentară. Deputați ai PAS au votat pentru ridicarea acesteia, la solicitarea Procurorului General interimar, Dumitru Robu. Imediat după aprobarea deciziei, procurorii au descins cu percheziții în mai multe locații.

Mai mulți socialiști și simpatizanți ai PSRM au protestat, în fața Parlamentului. Manifestația a avut loc în contextul venirii procurorului general interimar Dumitru Robu în Parlament, pentru a cere ridicarea imunității deputatului socialist Radu Mudreac.

Deputatul BCS, Radu Mudreac, a fost transportat la spital, imediat după ce a încheiat discursul de la tribună și a ieșit din sală. Potrivit PSRM, acesta a suferit a doua intervenție pe cord și în curând era planificată a treia.

Deputatul BCS, Radu Mudreac, susține că nu știe despre ce vorbește Procurorul General interimar, Dumitru Robu, și respinge acuzațiile care i se aduc.



Pub