20,09 lei/l Motorina trece de 20 lei; benzina 22,86 lei/l, prețuri ANRE de mâine 1.197 Cazuri de boli infecțioase în Chișinău în ultima săptămână; 65% copii 200.000 lei Doi bărbați din Drochia condamnați pentru PVP; PCCOCS anunță confiscări 19,7149 lei/€ Leul se întărește ușor față de euro; vezi cursurile BNM de azi
Anexarea Cisiordaniei, luată în calcul de Israel: Un răspuns dat deciziilor unor state europene

Israelul ia în considerare anexarea Cisiordaniei ocupate ca posibil răspuns la recunoaşterea unui stat palestinian de către Franţa şi alte ţări, au indicat trei oficiali israelieni, în timp un al patrulea a spus că ideea urma să fie discutată duminică, la reuniunea cabinetului de securitate, transmite Reuters, potrivit hotnews.ro.

Foto: Profimedia

Extinderea suveranităţii Israelului asupra Cisiordaniei – anexare de facto a teritoriului cucerit în războiul din 1967 din Orientul Mijlociu – a fost pe agenda reuniunii de duminică după-amiaza a cabinetului de securitate al premierului Benjamin Netanyahu, ce urma să se axeze pe războiul din Gaza, a afirmat un membru al acestui cerc redus de miniştri.

Un purtător de cuvânt al ministrului de externe Gideon Saar nu a răspuns solicitării de a comenta dacă ministrul a discutat ideea cu omologul său american Marco Rubio cu prilejul vizitei la Washington săptămâna trecută.

O promisiune anterioară a lui Netanyahu de a anexa colonii evreieşti şi Valea Iordanului a fost abandonată în 2020 în favoarea normalizării relaţiilor cu Emiratele Arabe Unite şi cu Bahrein prin aşa-numitele Acorduri Abraham, mediate de preşedintele american Donald Trump în primul său mandat.

Statele Unite au anunţat vineri că nu vor autoriza intrarea preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas pe teritoriul lor pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, unde câteva ţări aliate ale SUA ar urma să recunoască Palestina ca stat.


Pub