20,08 lei/l Motorină se scumpește mâine cu 3 bani la 20,08 lei/litru benzină la 23,10 lei/l conform ANRE 20,03 lei/€ Euro scade cu 4 bani la 20,03 lei dolarul urcă la 16,99 lei potrivit cotărilor BNM azi 14,43 lei/m³ ANRE aprobă tarif gaz casnici la 14,43 lei/metru cub cu TVA mai mic decât propus Energocom 180.000 lei Tânăr din Chișinău reținut în flagrant cu mefedronă de 180 mii lei 97 pachete ridicate
Femeile din Iran vor putea conduce vehicule pe două roţi după presiuni sociale și proteste de amploare

Femeile din Iran pot obține un permis de conducere a vehiculelor pe două roţi, scrie miercuri presa iraniană, o măsură care pune astfel capăt unei ambiguităţi juridice privind conducerea motocicletelor şi scuterelor, relatează AFP, citată de protv.ro.

Foto: Profimedia

Codul Rutier nu le interzicea în mod explicit femeilor să conducă vehicule pe două roţi, însă, în practică, autorităţile nu le eliberau permise. Din cauza acestei ambiguităţi, motociclistele - tot mai numeroase în ţară - erau considerate în mod legal vinovate în cazul unui accident, chiar dacă erau victime.

Prim-vicepreşedintele iranian Mohammad Reza Aref a semnat marţi o rezoluţie, aprobată la sfârşitul lui ianuarie de către Consiliul de Miniştri în vederea clarificării situaţiei, potrivit agenţiei iraniene de presă Ilna.

Acest anunţ intervine în urma unui val de manifestaţii care a izbucnit în decembrie împotriva traiului scump, după care a luat amploare la 8 şi 9 ianuarie prin revendicări politice.

Autorităţile recunosc moartea a mii de persoane, însă susţin că majoritatea sunt membri ai Forţelor de Securitate sau trecători, ucişi de către „terorişti” care acţinau în contul Statelor Unite şi Israelului.

Organizaţii de apărarea drepturilor omului avansează bilanţuri mult mai importante.

Textul cu privire la vehicule pe două roţi obligă poliţia rutieră să ”asigure o formare practică candidatelor, să organizeze un examen sub supervizarea directă a poliţiei şi să emită permise de conducere moto femeilor”, potrivit Ilna.

Odată cu Revoluţia islamică din 1979, practicarea anumitor activităţi a devenit, pentru o perioadă de timp, inaccesibilă femeilor, iar activităţile respective au fost percepute negativ de către societate.

Restricţiile vestimentare au reprezentat o provocare la adresa motociclistelor, în contextul în care iranienele sunt obligate să-şi acopere părul cu un văl (hijab) în public şi să poarte haine închise la culoare şi largi.

Însă, în ultimii ani, femeile din Iran sfidează tot mai mult regulile.

Această tendinţă a accelerat începând din 2022, după moartea în detenţie a lui Mahsa Amini, o tânără iraniancă kurdă arestată cu privire la o încălcare a codului vestimentar.

Moartea sa a declanţat manifestaţii în întreaga ţară, la care numeroase participante au cerut mai multă libertate.


Pub