„Casa Satanei e aici la Bruxelles”, a spus Șoșoacă după ce a fost scoasă cu forța din plenul PE.
Întrebată de jurnaliști ce le cere eurodeputaților, deputata a răspuns: „Să asculte de cetățeni. De ce sunt așa deranjați de o icoană? Suntem creștini, în România sunt 98% creștini. Suntem ortodocși, credem în Dumnezeu. Avem dreptul să vorbim! Unde e dreptul nostru să vorbim. Au tras la loterie persoana care să vorbească. De ce? (...) O altă problemă e comunitatea LGBT, nu vrem să fie convertiți copii noștri”.
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunţat că a luat această măsură după ce Şoşoacă a întrerupt verbal de trei ori vorbitorii. În momentul când a fost dată afară din sală eurodeputata română, avea o intervenţie eurodeputata franceză Valerie Hayer, reprezentanta grupului Renew.
Nu e primul scandal al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European. Miercuri a luat cuvântul în plen și a acuzat Europa că a „distrus România” și i-a sărăcit pe români „ajutând ucrainenii non-stop”.
În scurtul ei discurs, eurodeputata română a acuzat Europa că a „distrus România” ajutând Ucraina și că „pacea nu se face trimițând arme”. Ea a mai spus că a mers la ambasada Rusiei pentru că a fost „singura parte care a dorit să discute despre pace”.
De asemenea, ea a acuzat și Ucraina pentru discriminarea minorității române, care, potrivit ei, „nu are dreptul să vorbească limba română”.
Diana-Iovanovici Şoşoacă face parte din grupul eurodeputaţilor neafiliaţi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!