De asemenea, alte trei persoane implicate în accident sunt cetățeni români.
Ministerul a anunțat că cele două persoane care au supraviețuit și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale sunt cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin și cetățenia română.
Ieri dimineață, mai mulți oameni şi-au pierdut viaţa în două accidente succesive survenite în vestul Ungariei, pe autostrada M1, în care au fost implicate autovehicule înmatriculate în Republica Moldova, a anunţat poliţia ungară.
Presa internațională a publicat imagini de la locul accidentului.
Ministerul Afacerilor Externe a venit cu noi detalii despre accidentul grav produs în Ungaria. Potrivit instituției, au fost găsite atât pașapoarte moldovenești, cât și românești.
Președinta Maia Sandu a adresat un mesaj de condoleanțe familiilor persoanelor decedate în accidentul tragic din Ungaria, cu implicarea unui microbuz din R. Moldova. „Gândurile mele se îndreaptă către toți cei afectați de această tragedie. Transmit condoleanțe familiilor îndoliate și le urez celor răniți recuperare grabnică”, a menționat șefa statului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!