„Bărbatul și grupul infracțional din care făcea parte aveau pregătite ca să le pună la dispoziție migranților bărci gonflabile pentru traversarea ilegală a Prutului. De asemenea, grupul infracțional le furniza și acte cu modificări ilegale, contra sumei de circa 5.000 euro per migrant.
Angajatul Poliției de Frontieră, ofițer de investigatie al Direcției Regionale Vest, însă, a denunțat intenția bărbatului. Prin urmare, autoritățile au monitorizat fapta bărbatului de corupere și l-au reținut, în municipiul Chișinău. Au urmat percheziții la domiciliul acestuia, de unde a fost ridicată și barca pregătită pentru traversarea Prutului de către migranți, dar și alte obiecte importante cercetării penale.
La solicitarea PCCOCS, bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Anterior, acesta și-a ispășit pedeapsa în închisoare pentru răpirea unei persoane și a unui mijloc de transport, un alt dosar al acestuia este examinat în judecată pentru furt și huliganism. Investigațiile continuă, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, comunică Poliția de Frontieră.
Măsurile au fost realizate de procurorii PCCOCS și ofițerii Poliției de Frontieră.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!