(video) Un nou video cu judecătorul răpit din Moldova, Ceaus, publicat la o lună de la ultima apariție. Ce spune acesta

Fostul judecător ucrainean, Nicolae Ceaus a apărut într-o nouă înregistrare video. Într-un video publicat pe un canal de Telegram acesta spune că este viu și sănătos. Totodată acesta s-a adresat soției sale Svetlana menționând că „toate planurile rămân fără schimbări”.

Foto: Captură de ecran

„Vă salut din nou pe canalul meu de Telegram pentru a combate orice suspiciune privind crearea acestuia. Sunt viu și sănătos, mă simt bine. Mă adresez soției mele, Svetlana: Toate planurile noastre despre care am discutat în această primăvară rămân fără schimbări - susțineți examenele și academiile își așteaptă studenții. Cât despre avocații, care au apărut atât de mulți în Ucraina, care comentează cazul meu, vreau să-ți spun că ei nu au nicio legătură cu mine. În ultimul an eu am discutat cu mulți avocați, dar numai unul a acceptat să-mi apere drepturile pe teritoriul Ucrainei, cu el eu și mențin legătura. Acesta a confirmat că va apăra, în continuare, interesele mele și ale familiei noastre”, a menționat Nicolae Ceaus. 

Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea a venit cu o reacție pe canalul său de Telegram. 

„Ceaus este din nou în viață. Până în prezent, el tace despre răpirea de la Chișinău, dar promite să acorde un interviu în Ucraina natală. Mă întreb cu ce fel de poveste va veni serviciu special? Ceva de genul: „A fost o operațiune specială a SBU și NIB de a proteja un martor”, a scris acesta. 


Serviciul de Securitate al Ucrainei a deschis o anchetă penală cu privire la posibila răpire a judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus. Informația a fost confirmată pentru un portal din Ucraina de către soția lui Ceaus și unul dintre avocați.

Nicolae Ceaus, a fost răpit din centrul Chișinăului, în data de 3 aprilie. Despre asta a anunțat avocatul acestuia, Iulian Balan. La scurt timp, poliția a reținut un suspect în legătură cu răpirea judecătorului ucrainean. 

Răpirea lui Nicolae Ceaus a fost un atentat direct la securitatea națională a Republicii Moldova prin faptul că anumite servicii străine au pătruns pe teritoriul țării și au participat la acest act de răpire. Despre aceasta a anunțat deputatul Vasile Andrei Năstase, președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpirii a ex-judecătorului ucrainean, în cadrul unui briefing de presă.

Direcția principală de informații a Ministerului Apărării din Ucraina neagă orice implicare a angajaților săi în răpirea judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus. Declarația a fost făcută astăzi de către un reprezentant al instituției, pentru portalul hromadske.ua. 

Mafrko Shevcenko, ambasadorul ucrainean în Republica Moldova, ar fi fost invitat la Ministerul de Externe, pe 9 aprilie, iar secretarul de stat Dumitru Socola i-ar fi transmis o notă oficială prin care se cerea ridicarea imunității diplomatice a atașatului militar al Ucrainei, Serghei Smetaniuk, scrie presa din Ucraina.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene nu comentează informațiile apărute în presa din Ucraina ce vizează cazul răpirii judecătorului Ceaus. Într-un comentariu oferit pentru UNIMEDIA, reprezentanții MAEIE spun că toate informațiile actualizate vor fi făcute publice de organul de anchetă.

Nicolae Ceaus a apărut pentru prima data într-o înregistrare video în luna mai din ziua presupusei răpiri, acesta spunea că își face griji pentru viața sa, dar și a celor dragi. Mesajul video publicat avea și un mesaj: „Au mai rămas 10 ore”. 


Pub