Deputații BCS au înaintat, în ședința de astăzi a Parlamentului, o moțiune simplă asupra politicilor Ministerului Educației și Cercetării.
„Exprimăm votul de neîncredere față de politicile promovate de MEC, condus de Dan Perciun. Constatăm eșecul de a corecta conținuturile manualelor criticate pentru erori și intepretări distorsionate, gestiunea defectuoasă a resurselor financiare publice, evidențiată în rapoartele autorităților competente, lipsa unor politici eficiente privind salarizarea cadrelor didactice și adaptarea sistemului educațional la cerințele actuale.
Solicităm MEC adoptarea urgentă de măsuri pentru corectarea deficiențelor identificate în politicile educaționale, salariile și de gestionare financiară, responsabilizarea persoanelor implicate în gestionarea neconformă a fondurilor publice, asigurarea transparenței în procesul de elaborarea a politicilor educaționale, prin implicarea experților independenți și consultarea publicului”, a declarat Alla Darovannaia.
Deputații din opoziție au cerut astăzi audierea ministrului Educației, Dan Perciun, pe scandalul legat de manualele de istorie pentru clasele liceale, în special cele pentru elevii din a 12-a. Acestea ar denatura mai multe evenimente sau perioade întregi și l-ar glorifica pe Ion Antonescu. Ca și celelalte propuneri, solicitarea a fost respinsă de deputații PAS, cu o explicație evazivă, că „ministerul a oferit un răspuns celor care au solicitat”. Între timp, ministrul Educației a ieșit cu explicații.
Salariile profesorilor nu au fost majorate cu 35%, cum au cerut sindicatele. De la 1 ianuarie 2025, au fost majorate plățile aferente pentru gradele didactice ale profesorilor și educatorilor, gradele manageriale, dar și clasele de salarizare pentru metodiștii și conducătorii de cerc din grădinițe. Modificările au fost aprobate în cadrul ședinței Guvernului.
La 13 decembrie, Confederația Națională a Sindicatelor a organizat un pichet în fața Parlamentului , după ce solicitarea de a majora salariile profesorilor cu 35% nu a fost satisfăcută de guvernare.
Federația Sindicală a Educației și Științei și-a exprimat nemulțumirea față de parametrii Bugetului pentru 2025 și a cerut majorarea salariilor pentru profesori cu 35%, în locul celor 9% planificate pentru cadrele didactice și 4,8% - pentru personalul non-pedagogic. Dacă solicitarea nu va fi soluționată, responsabilii anunță că vor ieși la proteste.
La 19 decembrie, profesorii s-au adunat din nou în fața Parlamentului, pentru a protesta împotriva deciziei Guvernului de a le majora salariile cu doar maxim 15%, în pofida solicitării lor ca majorările să constituie circa 35%. „Vrem salarii decente!, au scandat manfestanții”.
Premierul Dorin Recean a anunțat că a avut o ședință cu reprezentații sindicatelor din Educație, la care s-a discutat solicitarea pedagogilor de a majora salariile cu 35% în anul 2025. În cadrul acesteia, prim-ministrul a explicat „poziția Guvernului și care sunt constrângerile bugetare”, motiv din care cererea nu poate fi susținută.
La 9 decembrie, Federația Sindicală a Educației și Științei anunța că profesori din țară vor organiza proteste sub formă de pichetare a clădirii Parlamentului Republicii Moldova, pe 13 și 19 decembrie, după ce Guvernul a refuzat să le mărească salariile conform solicitării înaintate.
Ulterior, ministrul Educației a declarat că „trebuie să fim realiști, nu putem vorbi despre o majorare de 35%, asta ar presupune identificarea câtorva miliarde de lei într-un timp foarte restrâns”. Guvernarea caută soluții pentru „o variantă de compromis”, a mai adăugat Dan Perciun.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!