Despre faptul că Veaceslav Platon vrea să depună mărturii în dosarul lui Vladimir Plahotniuc au anunțat judecătorii, în cadrul ședinței din 6 ianuarie, omul de afaceri urmând să fie audiat în una dintre ședințele viitoare.
După ședința de judecată, Platon a comentat, pe rețele, declarațiile procurorului pe caz, Vitalie Codreanu, care a menționat că „Veaceslav Platon este, la fel, acuzat de unele episoade ce țin de frauda bancară, cauza se află pe rolul instanței, fiind sesizată și Curtea Constituțională. (...).
„Domnul procuror (https://t.me/VPlatonLife/1688) trebuie să (re)vadă data înaintării învinuirii domnului Platon pe cazul „furtul miliardului” și să o contrapună cu Declarația Parlamentului „cu privire la Statul capturat”. Apoi să găsească punctul în care este menționată Procuratura și să-și amintească unde lucra el la acea vreme. La fel, n-ar fi de prisos să facă cunoștință cu toate materialele cauzei cu privire la furtul miliardului și să le găsească pe cele în care domnul Platon este declarat drept parte vătămată.
PS: Era un vechi banc sovietic în care un băiețel, acuzat de viol, îi spune avocatei sale: „Mătușă, nu te juca cu cucoșelul, că pierdem procesul”, a scris Veaceslav Platon.
Vlad Plahotniuc a fost adus și pe 5 ianuarie în fața instanței de judecată, în cadrul examinării dosarului „Frauda bancară”, în care a fost audiat ca martor și ex-premierul Iurie Leancă. Fiind omagiat pe 1 ianuarie, fostul lider PD a fost întrebat de jurnaliști cine l-a felicitat și ce cadouri a primit cu ocazia zilei sale de naștere. Acesta a răspuns scurt: „Diferite!”.
Pe 22 decembrie, judecătorii au prelungit arestul în privința sa cu 30 de zile.
Vlad Plahotniuc este acuzat că ar fi organizat un grup criminal și ar fi fost beneficiarul final al furtului miliardului din 2014.
Furtul miliardului în 2014 s-a desfășurat în 4 etape, cu implicarea unui număr mare de șefi de instituții responsabile ale statului, ai Băncii Naționale, din cadrul ministerelor, până la nivel de Guvern și Legislativ, iar pregătirile au început încă în 2009.
Vlad Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, când Guvernul Filip și-a anunțat demisia. Liderul PD de atunci scria că „are nevoie de timp pentru a-și securiza familia”, dar nu a mai revenit în țară.
Mai bine de un an, oligarhul fugar s-a aflat pe teritoriul Statelor Unite, unde a solicitat și azil politic, cerere respinsă însă de autoritățile acestui stat.
În pragul alegerilor prezidențiale din toamna lui 2020, Plahotniuc a părăsit SUA și a ajuns în Turcia.
Pe data de 22 septembrie, ședința de judecată în care urma să fie examinată solicitarea procurorilor privind judecarea separată a lui Vladimir Plahotniuc în „Frauda Bancară” a fost din nou amânată. Motivul: cu doar zece minute înainte de începutul ședinței, avocatul desemnat din oficiu, Alexandru Rusu, a fost preluat de ambulanță și transportat la Institutul de Medicină Urgentă.
Pe data de 25 septembrie 2025, fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost extrădat din Grecia și plasat la penitenciarul 13 din centrul capitalei.
Vlad Plahotniuc respinge acuzațiile care i se aduc și se declară nevinovat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!