În înregistrare, Cristina Gherasimov a vorbit despre evoluția procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Sunt puțin îngrijorată că de la Berlin nu vin informații concrete. Noi am sperat foarte mult să-i vedem la reuniunea Comunității Politice Europene. Apoi am aflat că cancelarul Merz nu va participa. De aceea, nu ne este foarte clar cum stau lucrurile.
De la Erevan nu am primit semnale prea pozitive. (...) Pentru Moldova și Ucraina, mesajul a fost mai degrabă - să vedem ce se va întâmpla la alegerile din Ungaria”, se spune în discuție.
Oficiala a fost întrebată și despre președinta Maia Sandu.
„Ei bine, cum să spun, ea este, desigur, îngrijorată că lucrurile nu avansează atât de repede pe cât ne-am fi dorit. Noi am fi vrut să vedem deschiderea oficială în mai, în cel mai bun caz în iunie, dar, după cum v-am spus, la Erevan nu am primit nicio confirmare fermă.
De aceea, este foarte îngrijorată că totul va continua într-un ritm lent. Este îngrijorată și pentru că are un calendar politic. Adică noi le-am promis cetățenilor noștri că, în acest ciclu parlamentar, vom semna tratatul”, se mai spune în conversație.
La scurt timp după apariția materialului, Cristina Gherasimov a venit cu o reacție publică.
„Cu cât Republica Moldova avansează în parcursul său european, cu atât se intensifică și tentativele de manipulare ale Federației Ruse menite să compromită acest proces.
În cazul materialului distribuit în spațiul public, este vorba despre fragmente scoase din context dintr-o conversație obișnuită, similară multor discuții telefonice pe care le am cu diplomați și parteneri europeni. Dintr-o discuție mai amplă au fost selectate, trunchiate și prezentate doar anumite secvențe, pentru a crea interpretări false și a prejudicia imaginea Republicii Moldova.
Nu este întâmplător faptul că astfel de materiale apar înaintea unor evenimente importante pentru țara noastră, atunci când ne pregătim să deschidem oficial negocierile de aderare la UE. Scopul lor este să alimenteze confuzia și să submineze eforturile Republicii Moldova de aderare la UE”, precizează Gherasimov.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!