Potrivit
informațiilor înregistrate, din imprudență, băiatul s-a apropiat de aragazul
conectat, îmbrăcămintea sa fiind cuprinsă de flăcări. Tatăl copilului,
care se afla în apropiere, a reacționat imediat. La fața locului a fost alertat un echipaj de medici, care i-a acordat micuțului îngrijirile de rigoare, iar ulterior l-a transportat la spitalul
raional. În urma incidentului minorul a primit arsuri termice pe circa 13-15%
din suprafața corpului. La moment starea acestuia este satisfăcătoare. Alte
circumstanțe urmează a fi stabilite de specialiști.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe măsurile de siguranță în timpul utilizării aragazelor, dar și altor instalații alimentate cu gaze naturale. Mai mult, întru evitarea situațiilor de risc, specialiștii recomandă monitorizarea strictă a copiilor, evitând accesul acestora la sursele de ardere. În cazuri excepționale, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul de urgență 112.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!