6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Năstase indignat de situația privind starea de urgență în sectorul energetic: Câtă ipocrizie! Cel mai dăunător și toxic guvern e cel al incompetenților

Fostul deputat al Platformei DA, Vasile Năstase, a venit cu o reacție, după ce Guvernarea a anunțat că Gazprom a trimis o scrisoare oficială către Moldovagaz, prin care anunță intenția de sistare a livrării gazelor. Năstase susține că tot ce se întâmplă este o „ipocrizie”. „Bre, dar voi ce ați semnat? De ce ați semnat? De ce ați acceptat toate condițiile părții ruse? De ce nu ați negociat inteligent?”, a menționat acesta.

Foto: Captură de ecran

„Câtă ipocrizie! Îmi amintesc cum, după semnarea contractului de către Spînu și Miller, primul mai că nu a fost declarat erou național! Un preț bun, condiții contractuale excelente! Victorie! Ura!, Ura! Ura! Turmele de trolli trăgeau la carul cu minciuni de vuia pădurea.

Mai mult, o ministră se apucase să ghicească în bobi pe imaginea cu cei doi - decidentul rus și Spînu, arătând că ultimul a dominat atmosfera, mai că nu era regele și celălalt paiața.
Acum vedem că se întoarce macazul. Deja rușii care cer bani conform contractului semnat ilegal de Spînu ne șantajează, sunt rigizi, vor să ne taie macaroana.

Bre, dar voi ce ați semnat? De ce ați semnat? De ce ați acceptat toate condițiile părții ruse? De ce nu ați negociat inteligent? De ce când a venit Kozak la Chișinău, în august, anume cu chestiunea gazului, l-ați tratat ca pe un pepene verde, nu v-ați afișat cu el ca să nu vă cadă ratingul politic, această otravă de care nu vă mai săturați? Ca apoi să vă târâți pe brânci după el o jumătate de Rusie, ba la Moscova, ba la Petersburg, ba să vă jucați de-a mija prin Polonia cumpărând gaz cu țârâita?!

Cel mai grav e că secretomanii nici măcar nu-și dau seama ce au făcut, cum au fost folosiți de ruși ca niște unelte de o singură folosință. Cel mai dăunător și toxic guvern (guvernare) e cel al incompetenților. E ca și cum ai lăsa o rachetă pe mâna maimuței, pe regim manual, cu destinația Marte sau alt corp ceresc. Plecați, nu aduceți țara la sapă de lemn!”, a scris Vasile Năstase pe pagina sa de Facebook. 

Deputații s-au convocat astăzi, în ședință extraordinară, pentru a analiza solicitarea Guvernului de a declara stare de urgență în țară, pentru o perioadă de 60 de zile, după ce Gazprom a anunțat, intenția de sistare a livrării gazelor naturale către R. Moldova, dacă nu va fi achitat integral consumul curent, până la 20 ianuarie.

Astfel, în contextul în care „există riscul real să fie tăiate livrările de gaze naturale către consumatorii din Republica Moldova”, Comisia pentru Situații Excepționale s-a întrunit în ședință. Iar mâine, prim-ministra Natalia Gavrilița va cere Parlamentului instituirea stării de urgență în țară.

Totodată, Natalia Gavrilița și Andrei Spînu dau vina pe Gazprom pentru faptul că Moldovagaz nu-și poate onora obligațiunile de plată a avansului pentru consumul de gaze pentru luna ianuarie, până mâine, așa cum este prevăzut în contractul semnat. „Regretăm că acționarul majoritar al Moldovagaz nu a reușit să-și susțină propria companie, pentru a depăși această situație. Este clar o schimbare de atitudine față de anii trecuți, care nu ajută în niciun fel. În consecință, ne-am pomenit cu riscul real de stopare a livrărilor”, a declarat Spînu.

Moldovagaz mai are nevoie de 25 de milioane de dolari pentru a plăti în avans gazul natural livrat de către Gazprom Republicii Moldova, pentru luna ianuarie, astfel încât să evită sistarea anunțată de concernul rus. Furnizorul din Moldova nu dispune, însă, de acești bani, anunță vicepremierul Andrei Spînu, adăugând că „Moldovagaz nu a putut găsi limbă comună cu Gazprom, pentru amânarea acestor plăți, și nici nu a găsit posibilități de creditare, pentru a acoperi această diferență”.


Pub