Peste 100 de pasageri ai cursei Paris - Chișinău, operată de compania SkyUp, au așteptat de ieri dimineață decolarea spre Moldova, însă avionul tot s-a amânat. Potrivit informațiilor trimise canalului INDEX de către unul dintre pasagerii cursei, avionul urma să decoleze la 9:20, dar a fost amânat de câteva ori. Ultima promisiune era că va decola după ora 23:15. Printre pasageri sunt și mulți copii.
Ieri noapte, cele peste 100 de persoane care urmau să ajungă la Chișinău din Paris încă erau în aeroportul din Franța, unde le-au fost amenajate paturi.
La această oră, Autoritatea Aeronautică Civilă a informat că, potrivit informațiilor primite din partea operatorului aerian, zborul Paris – Chișinău a înregistrat o întârziere semnificativă, cauzată de o defecțiune tehnică la aeronavă. Compania aeriană a identificat o altă aeronavă, iar îmbarcarea pasagerilor urmează să înceapă în scurt timp.
Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă va verifica dacă operatorul aerian a oferit pasagerilor asistența necesară, conform prevederilor cadrului normativ privind protecția consumatorilor.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!