Pe măsură ce personalul de la Urgențe intervenea la adresa actorului, angajații au fost întâmpinați de doi dintre câinii cuplului, un metis de akita și ciobănesc german, Nikita, și un ciobănesc pur, Bear.
Inițial, membrii echipei de intervenție au crezut că animalele erau doar jucăușe, dar în curând au înțeles că, de fapt, încercau să-i conducă pe paramedici la corpul lui Hackman, în ultimul lor act de loialitate față de stăpânul lor, arată The Sun.
Echipa găsise deja cadavrul lui Betsy Arakawa, în vârstă de 65 de ani, în baia conacului din Santa Fe, dar în ciuda unei percheziții de 30 de minute a proprietății, nu l-au putut găsi pe Hackman (95 de ani).
Datorită ajutorului câinilor săi, trupul lui Hackman a fost localizat într-o cameră din celălalt capăt al uriașei vile.
Câinii i-au fost alături chiar și după moarte
Șeful pompierilor din Santa Fe, Brian Moya, a declarat pentru USA Today că pur și simplu, animalele au fost alături de actor chiar și după moarte.
„Colegii mei și-au dat seama că animalele încercau să spună: «Hei, veniți aici! Veniți aici!»”, a spus Moya.
După ce a condus echipa la el, unul dintre câini s-a așezat lângă corpul lui Hackman. Nikita a fost „supărată din cauza întregii agitații” și a refuzat să plece de lângă stăpânii săi, au spus oficialii.
Ambii câini care se află acum într-un adăpost până când vor fi citite testamentele cuplului. Ambele animale sunt într-o stare bună de sănătate, mai anunță autoritățile.
Cel de-al treilea câine al lui Hackman și Betsy, Zinna, a fost găsit mort într-o ladă din baie lângă trupul pianistei, care era „mumificat”, potrivit polițiștilor. Câinele, în vârstă de 12 ani, a suferit o procedură chirurgicală în zilele dinaintea morții lui Betsy, dar nu sunt cunoscute momentan cauzele decesului animalului, mai arată sursa citată.
Gene Hackman și soția sa, pianista Betsy Arakawa, au fost descoperiți decedați în zone separate ale casei lor din Santa Fe, de către angajații complexului în care locuiau.
Șeriful Adan Mendoza a dezvăluit că „pe baza corpurilor lor și a altor dovezi, se pare că erau decedați de câteva zile, chiar și până la câteva săptămâni”.
Actorul Gene Hackman, laureat al premiului Oscar, și soția sa, pianista Betsy Arakawa, au fost găsiți morți în casa lor din Santa Fe, New Mexico. Potrivit șerifului Adan Mendoza din Santa Fe, decesul celor doi a survenit în jurul miezului nopții, pe 27 februarie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!