79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Incubatoare pentru copii născuți prematur vor fi achiziționate: 74 mil. lei, alocați din bugetul statului

Ministra Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat ieri, ordinul prin care se aprobă lista spitalelor publice din rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, precum și a spitalelor din rețeaua sanitară a autorităților administrației publice locale cărora Ministerul Sănătății le alocă fonduri pentru dotarea cu incubatoare pentru nou-născuți, în anul 2021. 

Foto:

Astfel, pentru spitale din rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății sunt alocate fonduri pentru dotarea cu incubatoare pentru nou-născuți în valoare totală de 21.203.000 de lei, iar pentru spitale din rețeaua sanitară a autorităților administrației publice locale, fonduri în valoare totală de 52.811.000 de lei.

Aceste fonduri vor fi utilizate anul acesta de către spitalele beneficiare numai pentru achiziționarea de incubatoare pentru nou-născuți prin încheierea de contracte subsecvente în baza unor acorduri cadru din 2020, respectiv 2021.


Pub