Zinaida Popa a propus introducerea pe ordinea de zi audierea a șefului Direcției finanțe cu privire la executarea bugetului pentru 2023, însă propunerea nu a acumulat numărul necesar de voturi.
Totodată, consilierii PAS au propus includerea pe ordinea de zi a subiectelor legate de problemele legate de suspendarea grupelor cu program prelungit, concedierea și micșorarea salariilor mai multor asistenți personali din capitală și lipsa plăților compensațiilor la căldură pentru familiile social vulnerabile.
Președintele CMC, Cornel Pîntea, a venit cu o replică: „Doamna Popa, nu blocați tribuna centrală, luați loc vă rog. Eu înțeleg că vă place să fiți vedetă, sunteți frumoasă și elegantă, dar vă rog veniți cu următoarea propunere la ordinea de zi, nu faceți show”.
„Rușine. Vrem dreptate! Bani pentru copii”, au scandat manifestanții prezenți în sală.
Ieri, ministrul Educației, Dan Perciun, a venit cu o reacție privind declarațiile primarului capitalei, în care a cerut Guvernului să achite activitatea grupelor cu program prelungit după decizia CSE. „Îndemnul nostru către toți părinții este să vină la ședința Consiliului Municipal Chișinău și să-i spună tot ce cred despre sistarea finanțării grupelor cu program prelungit de către Primărie”, a scris Perciun pe rețele.
Primarul capitalei, Ion Ceban, solicită Guvernului, și în special Minsterului Educației, să finanțeze activitatea grupelor cu program prelungit, după decizia „absurdă” a Comisiei pentru Situații Excepționale, prin care s-a interzis părinților să o achite. „De astăzi, Ministerul este responsabil pentru programul prelungit, alimentația copiilor, colectările de fonduri, salariile și mentenanța. Primăria nu își mai asumă prostiile lor”, a declarat ieri edilul într-o intervenție live pe rețele.
Pe 31 ianuarie, Comisia pentru Situații Excepționale la nivel național a anulat dispoziția prin care CSE Chișinău a constatat stare de urgență în educație, în capitală. Totoadă, a fost anulată și decizia prin care a fost anulat ordinul ministrului Educației cu privire la încetarea raporturilor de muncă cu șeful Direcției Educației a municipiului Chișinău, Andrei Pavaloi.
„Calificăm aceste declarații ca imixtiune în treburile Administrațiilor Publice Locale, iar primăria nu este obligată conform legii în multe acțiuni enumerate de ministru”, a menționat Primăria Chișinău, după ce Comisia pentru Situații Excepționale la nivel național a anulat dispoziția prin care CSE Chișinău a constatat stare de urgență în educație, în capitală.
Primarul general, Ion Ceban, anunță că CSE Chișinău a constatat situație excepțională în domeniul educației și ilegalitate în ordinele ministrului Educației în cazul Șefului Direcției Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi. „Aceste acțiuni, dar și multe altele făcute de PAS, nicidecum nu pot fi numite standarde europene și pași pentru integrare în Uniunea Europeană”, a menționat edilul.
Șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău, Andrei Pavaloi, a fost demis din funcție, locul acestuia fiind ocupat de Veronica Negrei. Declarațiile au fost făcute de ministrul Educației, Dan Perciun, care a precizat că Pavaloi a fost numit în funcție cu încălcarea prevederilor legale.
Ulterior, Andrei Pavaloi a fost notificat prin e-mail despre faptul că a fost demis din funcție, iar Primăria Chișinău nu a primit nicio înștiințare în acest sens. Cel puțin acest lucru l-a declarat primarul general, Ion Ceban, care a calificat ordinul MEC drept unul ilegal.
La rândul său, Andrei Pavaloi a menționat că nu are de gând să plece din funcție. „Eu nu am contract de muncă cu domnul Perciun”, a spus acesta.
Ministerul Educației a venit cu explicații, după ordinul MEC. Potrivit lui Perciun, Pavaloi a fost numit în funcția de șef DGETS „contrar prevederilor Codului Educației, adică în lipsa unui concurs și pentru o perioadă nedeterminată de timp printr-o dispoziție a primarului”.
La începutul lunii septembrie 2023, ministrul Educației anunța un șir de demisii printre șefii Direcțiilor raionale de Educație. „Parlamentul a modificat Codul Educației la acest capitol. Șefii raionali de Educație, numiți în funcție contrar prevederilor Codului Educației, vor fi eliberați, apoi va fi organizat un concurs”, a declarat Dan Perciun.
25 de șefi ai Direcțiilor raionale au fost sau urmează a fi scoși din funcție. „În 10 raioane, șefii direcțiilor de învățământ au fost numiți în conformitate cu cadrul legal și rămân în funcție. În același timp, în alte 25 de raioane/municipii, aceștia au fost numiți contrar cadrului legal (fără concurs) sau pentru o perioadă nedeterminată de timp. În aceste localități vor fi numiți în funcție șefi interimari, până la organizarea unui concurs de angajare a conducătorilor subdiviziunilor. În majoritatea raioanelor, interimatul va fi asigurat de actualii șefi de direcție”, a precizat MEC.
Dan Perciun a venit cu precizări, după demiterile pe bandă rulantă ale șefilor Direcțiilor de învățământ. „Scopul nu este să dăm pe cineva afară sau să punem alți șefi de direcții, ci să ne asigurăm că acel cadru legal care există din 2014 se respectă măcar în 2024”, a declarat ministrul, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!