„Am luat legătura cu familia şi mi-au confirmat decesul”, a declarat pentru agenţia de presă rusă RIA Novosti Harry Powers, prieten al academicianului.
La rândul său, agenţia TASS o citează pe nepoata lui Serghei, Nina Hruşciova, care a confirmat moartea fiului fostului prim-secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist din URSS.
Serghei s-a născut în 1935 şi timp de mai mulţi ani s-a ocupat cu proiectarea rachetelor balistice şi de croazieră, iar ulterior a ocupat funcţii înalte în cadrul unor importante întreprinderi industriale sovietice. A fost decorat cu medalia Erou al Muncii Socialiste în 1963 şi cu Ordinul Lenin.
În 1991, Serghei Hruşciov a emigrat în SUA, unde a predat până recent în Rhode Island istoria Războiului Rece.
În 2017, Serghei a comentat decizia tatălui său din 1954, de a dărui Crimeea Republicii Socialiste Ucrainene, invocând raţiuni economice şi nicidecum politice. Fiul lui Hruşciov a mai spus cu acel prilej că, după cedarea Crimeii către Ucraina, peninsula de la Marea Neagră „a început să renască”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!