400.000 Pui, rațe și curcani sacrificați pentru a opri focarele H5N1 în Germania 29 Atac nocturn în Kiev; blocuri lovite, incendii și evacuări în cartiere 88.000.000 Valoarea bijuteriilor furate din Galeria Apolo; doi reținuți 1.300.000 $ Sumă primită pentru secrete cibernetice vândute Rusiei
(video) Scandalul cu Grosu, partea 3. Liderul a declarat, la întrevedere, că cere liderilor UE să transmită mesaje de susținere a PAS: „Noi îi rugăm”

O nouă secvență video de la întrevederea lui Igor Grosu cu diaspora a apărut în mediul online. În aceasta se aude cum președintele PAS declară că le-ar cere oficialilor europeni să transmită în cadrul vizitelor oficiale, mesaj de susținere a Partidului Acțiune și Solidaritate.

Foto: UNIMEDIA

 „Europenii spun corect și din prima sursă. Ei când vin la noi îi rugăm, așa tranșant, să spuneți mesajele acestea”, a declarat Igor Grosu.

Liderul PAS, Igor Grosu, președintele Parlamentului, a declarat, la întâlnirea cu diaspora moldovenilor din Elveția, desfășurată în incinta Ambasadei RM din Geneva, că „îi ține încordați pe toți primarii” pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. „Apoliticii sunt la Doina, Dumnezeu să-i ierte”, a precizat speakerul.

Primarul capitalei, Ion Ceban, care este și vicepreședinte al Congresului Autorităților Publice Locale (CALM) condamnă declarațiile scandaloase ale liderului PAS, Igor Grosu, care a recunoscut, la o întrevedere cu diaspora din Elveția, că „îi ține încordați pe toți primarii” parlamentare. „Așa cum șantajează primarii, cum i-au pus la perete, cum le spune că vor rămâne fără apă, canalizare, fără multe alte lucruri care sunt normale într-o țară nu pe criterii politice, iată că spune că cei care sunt apolitici sunt la Doina, adică toți cei care trebuie cumva să beneficieze de suportul statului pentru că plătesc impozite, trebuie să se afilieze PAS, declară Ceban.

Și fostul premier Ion Chicu a comentat declarațiile scandaloase, făcute de liderul PAS Igor Grosu, în fața diasporei moldovenești din Elveția. „Încordați în expectativă, iar care nu votează - la „Doina” ... asta le spune Grosu Maiei oamenilor... la întâlnirea cu diaspora din Geneva”, a scris Chicu.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu explicații după ce a declarat, la întâlnirea cu diaspora moldovenilor din Elveția, că „îi ține încordați pe toți primarii” pentru alegerile parlamentare. „Am spus mereu și voi spune cu orice ocazie - dacă pierdem calea europeană, pierdem accesul la fondurile europene, ceea ce înseamnă că pierdem și singura șansă și posibilitate de a dezvolta Republica Moldova”, a scris acesta pe rețele.

Scandalul cu liderul PAS Igor Grosu, președintele Parlamentului, care a declarat, la o întâlnire cu moldovenii din Elveția că „îi ține încordați pe toți primarii” pentru alegerile parlamentare ia amploare. O nouă întregistrare distribuită pe canalele de telegram surprinde un alt fragment din discursul speakerului, în care acesta dezvăluie, cum, în turul doi de la prezidențialele din toamna anului 2024 a primit „o sarcină” de la formațiunea de la guvernare, pe care o conduce


 


Pub