Câinele de serviciu Conan a ajutat grupa de intervenție a Sectorului Poliției de Frontieră Tudora. Patrula aflată în misiune de serviciu a fost alertată de prezența unui necunoscut în zonă. Ulterior fost informată grupa de intervenție a SPF Tudora-1, în componenţa căreia se afla inspectorul chinolog și patrupedul pe nume Conan, care s-a prezentat la fața locului în scurt timp.
Astfel, pentru tentativa trecerii ilegale a frontierei de stat din Republica Moldova în Ucraina, a fost reținut un bărbat, fără acte de identitate.
Din cercetările primare s-a constatat că este originar din satul Palanca, raionul Ștefan Vodă, în vîrsta de 32 ani. Mai mult, acesta este la a cincea infracțiune de acest gen, dintre care, pe un caz anterior a fost pronunțată sentință, fiind aplicată pedeapsa cu amendă.
Moldoveanul a recunoscut că își dorea să ajungă la concubina sa, care se află în țara vecină, întrucât actele erau expirate, moldoveanul a recurs la trecerea ilegală.
În prezent, persoana este reținută. Cazul este investigat în continuare de către ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției regionale Est. Ca urmare, s-a întocmit proces verbal de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 27, 362 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!