„Învinuitul a fost acuzat de faptul că, la data de 16 septembrie 2022, aproximativ la orele 08:30, aflându-se la sediul primăriei din comuna respectivă a raionului Criuleni, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în rezultatul unui conflict verbal inițiat cu o subalternă, sub pretextul că nu a întocmit actele cu privire la organizarea și desfășurarea unui concurs, a utilizat violenţa fizică și psihică în privinţa ei, exprimată în ridicarea vocii și folosirea unor cuvinte jignitoare, după care, a apucat-o violent de mâna dreaptă și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea capului, provocându-i dureri fizice, acţiuni care, în ansamblu, reprezintă tratament inuman şi degradant.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, victima a suferit vătămări corporale ușoare, manifestate prin traumă cranio-cerebrală, comoție cerebrală, excoriație și echimoze la nivelul membrului superior drept”, menționează PG.
În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara.
La moment, învinuitul pledează nevinovat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!