79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Un primar din Criuleni, acuzat că a lovit cu pumnul în cap o angajată: Edilul, în fața magistraților
Procuratura raionului Criuleni a expediat în instanța de judecată cauza penală privind învinuirea primarului unei comune din raionul Criuleni, de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 166/1 alin.(2) lit.e) din Codul penal (tratament inuman și degradant).
Foto: procuratura.md
„Învinuitul a fost acuzat de faptul că, la data de 16 septembrie 2022, aproximativ la orele 08:30, aflându-se la sediul primăriei din comuna respectivă a raionului Criuleni, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în rezultatul unui conflict verbal inițiat cu o subalternă, sub pretextul că nu a întocmit actele cu privire la organizarea și desfășurarea unui concurs, a utilizat violenţa fizică și psihică în privinţa ei, exprimată în ridicarea vocii și folosirea unor cuvinte jignitoare, după care, a apucat-o violent de mâna dreaptă și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea capului, provocându-i dureri fizice, acţiuni care, în ansamblu, reprezintă tratament inuman şi degradant.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, victima a suferit vătămări corporale ușoare, manifestate prin traumă cranio-cerebrală, comoție cerebrală, excoriație și echimoze la nivelul membrului superior drept”, menționează PG.

În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara.

La moment, învinuitul pledează nevinovat.


Pub