„Ambasadorului i-a fost exprimat protestul în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale din Federația Rusă pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova contrar poziției autorităților moldovenești.
În acest context, ambasadorului Federației Ruse i-a fost înmînată nota prin care un colaborator al Ambasadei a fost declarat persoană indezirabilă (non grata) pe teritoriul Republicii Moldova și urmează să părăsească țara”, anunță MAE.

Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu o reacție, după ce Rusia a organizat alegeri prezidențiale în regiunea transnistreană. Astfel, președinta a menționat că este „o lipsă de respect” față de Republica Moldova. Totodată, „acțiunea de răspuns va fi anunțată de Guvern”.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a obținut un nou mandat la Kremlin, cu 87,8% din voturi, potrivit unui exit-poll.
Un protest „Amiaza împotriva lui Putin” a fost organizat la Ambasada Rusiei la Chișinău. Un grup de oameni a protestat în fața sediului Ambasadei, în timp ce cetățenii așteaptau pentru a-și exercita dreptul la vot în cadrul alegerilor prezidențiale din Rusia.
Cozi mari s-au format la secțiile de votare din stânga Nistrului în ultima zi de alegeri a președintelui Federației Ruse. Totodată, mai mulți cetățeni au venit la Ambasada Rusiei de la Chișinău pentru a-și exercita dreptul la vot.
În legătură cu aceasta, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova au venit cu o reacție.
Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat pe 12 martie la Ministerul Afacerilor Externe, cu privire la deschiderea secțiilor de votare în Transnistria pentru alegerile sale prezidențiale.
Rusia a deschis pentru alegerile sale prezidenţiale mai multe secţii de votare în Transnistria.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!