6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Un deținut, cercetat pentru piraterie și spălare de bani, își continua „afacerea” din Penitenciar. Ce pedeapsă adăugătoare riscă bărbatul

Oamenii legii au deconspirat faptul că un bărbat din Tiraspol, în prezent cercetat penal pentru piraterie și plasat în Penitenciarul nr.13, și-ar continua activitatea infracțională, folosind în mod ilegal telefoane și alte dispozitive electronice, chiar din celulă. Potrivit Poliției, suspectul riscă închisoare de până la 5 ani.

Foto: colaj

„Suspectul a fost reținut la 10 martie curent de către polițiști și plasat în instituția penitenciară, fiind învinuit de comiterea infracțiunilor de „încălcare a dreptului de autor și a drepturilor conexe”, precum și de ,„spălarea banilor în proporții deosebit de mari”, obținând ilegal mijloace financiare în valoare de circa 5 000 000 de dolari.

Potrivit investigațiilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul ar fi continuat să practice activitatea infracțională de comercializare a produselor piratate, prin intermediul unui magazin online, folosind contrar legii, telefoane și cartele SIM în celula de detenție.

În vederea acumulării materialului probatoriu, ofițerii INI în comun cu angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor au dispus efectuarea perchezițiilor în celula deținutului, unde au depistat și ridicat probe relevante: 2 telefoane mobile și 4 cartele SIM.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru „deținerea sau folosirea pe teritoriul penitenciarului de către persoanele deținute a telefoanelor mobile, a cartelelor SIM și a altor dispozitive de comunicare la distanță””, se arată în comunicatul oamenilor legii.

Conform legii penale, pentru comiterea infracțiunii depistată în penitenciar, suspectul riscă închisoare de până la 5 ani.


Pub