„Cei care l-au cunoscut pe Gheorghe Vicol și doresc să-i aducă un ultim omagiu, să-și ia rămas-bun sunt așteptați luni, 26 ianuarie 2026, între orele 10:30 – 13:00, în curtea blocului situat pe str. Ștefan cel Mare, nr. 20, or. Cimișlia (zona SPT).) Ulterior, trupul neînsuflețit va fi transportat în satul de baștină, Lipoveni.
Înmormântarea va avea loc marți, 27 ianuarie 2026, la ora 11:00, în satul Lipoveni, r-nul Cimișlia. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l așeze între cei drepți.
Mulțumim tuturor pentru sprijinul și compasiunea arătate în aceste momente grele”, se arată într-un mesaj.
Pe 10 ianuarie, Poliția Națională a anunțat trecerea în neființă a ofițerului de investigații al Inspectoratului de Poliție Cimișlia, Gheorghe Vicol.
Polițistul Gheorghe Vicol, care a decedat în Italia pe 9 ianuarie, a lăsat în urmă trei copii și o familie îndurerată. Apropiații îl descriu ca fiind un soț, tată și prieten drag, și fac apel către comunitate pentru sprijin în repatrierea corpului neînsuflețit.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!