20,57 lei/l ANRE anunță tariful maxim pentru motorină de mâine; benzina urcă din nou 5 Rețineri în dosarul piramidei TUX: cinci persoane ridicate de oamenii legii 19,676 lei/€ Leul câștigă ușor față de euro; vezi cursurile BNM afișate azi 25 ani Machena primește sentință definitivă pentru asasinat comis în penitenciar
(video) Andrei Năstase, mesaj pentru diasporă: Voi sunteți coloana vertebrală invizibilă a acestei țări. Vrem să vă oferim motive reale să reveniți și să construiți acasă

Politicianul Andrei Năstase a prezentat un program dedicat diasporei moldovenești, propunând măsuri economice, fiscale și politice menite să consolideze legătura dintre moldovenii plecați peste hotare și Republica Moldova. „Voi sunteți coloana vertebrală invizibilă a acestei țări. Acum vrem să vă oferim motive reale să reveniți, să investiți, să construiți alături de noi, acasă”, a declarat Năstase.

Foto: UNIMEDIA

Propunerile vizează stimulente fiscale, programe de investiții, sprijin pentru întoarcere și participare civică directă, după cum urmează:

- Zero taxe și impozite pentru remitențele trimise acasă.

- Programul „500 pentru toți” – fără taxe pentru colete de până la 500 de euro.

- Fond Național de Dezvoltare cu participarea Diasporei, administrat transparent, cu audit public. 

- Proiectul „Casa mea Acasă” – subvenții de 25% din valoarea locuinței, dobânzi plafonate și garanții de stat. 

- Asocierea civică a Diasporei pentru participarea directă în alegeri, ca forță unitară și independentă de partide. 

„Dragi frați și surori de peste hotare, mă adresez tuturor Dvs, indiferent dacă participați sau nu azi la Congesul organizat de guvernare pentru Diasporă pe bază de înregistrare prealabilă, cu bilet de voie, o frumoasă revedere anuală cu semenii noștri, cu autoritățile și atât.

Oriunde v-a purtat drumul vieții – în marile orașe ale Europei, peste oceane sau în colțuri îndepărtate de lume – inima voastră bate tot Acasă. Știu, pentru mulți dintre voi, Moldova nu e doar o amintire, ci un fir subțire și puternic care vă ține legați de rădăcini. E glasul mamei, e mirosul pâinii calde din copilărie, e ulița satului unde ați făcut primii pași.

Dar știu și altceva: pentru a rămâne aproape, pentru a vă întoarce, pentru a investi suflet și muncă în locurile de unde ați plecat, trebuie să existe încredere, siguranță și oportunități reale. Nu doar vorbe frumoase, ci mecanisme clare și transparente care să vă facă să simțiți că munca voastră de peste hotare are ecou acasă.

De aceea, vin în fața domniilor voastre cu un program complex, bine articulat care să fie un liant puternic între Moldova și Diaspora. 

1. Propun constituirea unui Fond al Diasporei pentru Dezvoltare Durabilă – un instrument sigur, cu dobândă garantată, administrat transparent, în care fiecare euro sau dolar investit să se transforme în drumuri mai bune, școli moderne, energie curată, afaceri locale și proiecte de cercetare. Modelul există în lume și a funcționat în țări cu diasporă numeroasă, ca Israel sau India. Noi vrem să îl facem funcțional și pentru Moldova, cu garanții reale și audit public.

2. Pentru cei care vor să întoarcă munca lor de peste hotare în afaceri acasă, vrem să modernizăm programele PARE 1+1 și DAR 1+3, transformându-le în DAR Business – cu granturi, împrumuturi preferențiale și cofinanțare din partea statului și a autorităților locale. Fie că vreți să deschideți o pensiune, o mică fabrică, un atelier sau un proiect IT în mediul rural, sprijinul nu va fi doar o promisiune pe hârtie, ci un parteneriat real.

3. Știu că mulți dintre voi ajutați familia trimițând colete și bani acasă. De aceea, vom majorara pragul neimpozabil pentru colete poștale de la 150 la 500 de euro, ca să simțiți că munca voastră ajunge mai ușor la cei dragi, fără piedici birocratice și costuri suplimentare.

4. Vrem să punem pe masă și stimulente fiscale clare: 0% taxe și impozite la remitențele voastre,  pentru afacerile mici care reinvestesc profitul, taxe reduse pentru profesioniștii care revin și își aduc experiențele acasă, amnistie fiscală pentru capitalul investit în Moldova.

5. Și mai am ceva ce trebuie implementat: programul „Casa mea Acasă” – pentru ca întoarcerea să fie completă, cu o locuință sigură și stabilă. Subvenții de până la 25% din valoarea casei, dobânzi plafonate și garanții de stat – totul digitalizat, simplu, fără drumuri inutile.

6. Și ceea ce niciun partid nu va dori să ofere vreodată diasporei, este dreptul la Asocierea civică pentru participarea în alegeri ca o forță consolidată a Diasporei, reprezentată de cei mai destoinici dintre cei plecați pentru a putea cu adevărat influența mersul lucrurilor în țară și a nu le lăsa la discreția partidelor discreditate. Și aici aveți cuvântul meu, împreună putem obține legi drepte pentru voi, pentru oameni, pentru țară.

Congresul diasporei nu va mai fi doar o frumoasă adunare anuală organizată de autorități mereu în interesul lor electoral, va fi o structură, o platformă civică cu drept de participare de sine-stătătoare în alegeri.

Toate aceste măsuri nu sunt cadouri și nici simple promisiuni. Sunt investiții reciproce între voi și țara pe care, oricât de departe ați fi, o purtați în suflet. Dragostea voastră pentru Moldova trebuie transformată din emoție în putere economică, din dor în construcție, din ajutor punctual în dezvoltare durabilă.

Voi sunteți coloana vertebrală invizibilă a acestei țări. Acum vrem să vă oferim motive reale să reveniți, să investiți, să construiți alături de noi, Acasă! Pentru că, oricât de mare ar fi lumea, Acasă rămâne unicul spațiu de suflet: Moldova”, a declarat Andrei Năstase.


Pub