Începând cu data de 15 ianuarie 2026 s-a introdus o nouă regulă pentru pasagerii din avion.
Astfel, un obiect va fi strict interzis, iar anunțul este valabil pentru clienții tuturor companiilor.
Este vorba despre un dispozitiv pe care mulți pasageri îl aveau asupra lor și obișnuiau să-l folosească pe durata zborului.
Obiectul interzis în avion, în 2026
Ceea ce nu mulți știau este faptul că din data de 15 ianuarie 2026, bateriile externe nu vor mai putea fi folosite în pe timpul zborului. Astfel, tabletele, telefoanele sau alte gadget-uri nu vor mai putea fi încărcate cu ajutorul acestora în aer, chiar dacă prizele sau porturile USB există la bord.
Bateriile externe vor fi transportate doar în bagajele de mână. De asemenea, mai există o condiție: modelele mai puternice de 100 de watt pe oră vor necesita aprobarea companiei aeriene.
Conform regulilor care sunt deja în vigoare, bateriile externe în continuare nu pot fi transportate în bagajele de cală. Aceste măsuri au fost introduse din motive de siguranță și vor fi valabile pentru toți pasagerii, fără excepții.
Powerbank-urile nu se mai pot depozita în compartimentele de bagaje de deasupra scaunelor
Totodată, noile reglementări nu se limitează la interdicția de a folosi bateriile externe. Acestea nu vor mai putea fi depozitate în compartimentele de bagaje care sunt deasupra scaunelor.
Powerbank-urile vor fi amplasate în buzunarul scaunului din față, în bagajul de sub scaun sau purtate direct asupra pasagerului.
În acest caz, singura excepție este valabilă pentru dispozitivele medicale, care necesită încărcare constantă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!