„Recunosc că încercasem atunci să depunem actele pentru a pleca împreună cu soția în Canada. (…) Doar că eu am primit cetățenia prin 2001, pare-mi-se, iar soția a primit-o prin 2005–2006”, a declarat deputatul PSRM.
Totodată, acesta a spus că nu a abandonat ideea emigrării, motiv pentru care și-a păstrat cetățenia română. Întrebat despre o eventuală destinație, acesta a indicat România drept una dintre opțiunile posibile.
„În ultimii doi ani, sunt cu gândul să plec din țară… să completez rândurile diasporei.
Păi de ce v-am spus că am cetățenia română și am păstrat-o? Nu este exclus să plec în România. Să vedem cum va fi. La ei, după alegerile prezidențiale, cam e problemă. De aceea și m-am oprit și nu am plecat. (…) Până la majorarea impozitelor și a prețurilor, examinam posibilitatea de a mă stabili în România și de a activa ca avocat. Purtam discuții cu colegii de la Uniunea Avocaților din București, să văd care ar fi procedurile, să merg la stagiere”, a mai precizat Lebedinschi.
Deputatul a mai spus că, la un moment dat, a solicitat autorităților române informații privind renunțarea la cetățenie, însă procedura i s-a părut prea birocratică.
În același timp, Lebedinschi susține că faptul că deține cetățenie română nu îl împiedică să se opună unirii Republicii Moldova cu România, subliniind că este „cetățean român cu acte în regulă”, dar are dreptul la propria poziție politică.
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, afirmă clar că se opune unirii Republicii Moldova cu România. Liderul PSRM susține că țara trebuie să rămână un stat suveran și independent și precizează că, dacă ar fi organizat un referendum pe această temă, ar vota împotrivă.
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) califică declarația președintei Maia Sandu, care a mărturisit că, dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre R. Moldova și România, ar vota pentru, drept „o luare de poziție ambiguă, lipsită de consecințe politice concrete”. „Constatăm cu stupoare insistența cu care președinta RM transmite periodic mesaje alarmiste societății privind pretinsa nefuncționalitate a statului. De-a lungul timpului, Maia Sandu s-a poziționat succesiv pentru rescrierea Constituției, pentru reformarea „de la zero” a instituțiilor statului și, mai nou, pentru evocarea unirii cu România ca posibilă soluție. Acest șir de declarații reprezintă, în esență, o asumare publică a eșecului guvernării PAS”, se menționează în declarația remisă de PLDM.
Alianța pentru Unirea Românilor a salutat declarația președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care a afirmat că ar „vota pentru Reunirea cu România” dacă s-ar organiza un referendum pe această temă. Potrivit AUR, Maia Sandu „deține întreaga putere în Republica Moldova” și ar putea organiza un referendum național sau un vot în Parlamentul de la Chișinău pe această temă.
La mijlocul lunii ianuarie, Nicușor Dan a făcut prima declarație după ce Maia Sandu a afirmat că ar vota unirea RM cu România: „Suntem pregătiți oricând să discutăm acest scenariu”.
Fostul președinte al României Traian Băsescu a spus că declarația Maiei Sandu privind un referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România a fost „imprudentă”, argumentând că afirmațiile au stârnit furia opoziției într-un moment dificil pentru țara sa. „Noi știm că ar vrea unirea, dar când are război la graniță, cu rușii gata să facă orice, putea să fie prudentă”, a spus Băsescu.
Iar ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că „planurile Republicii Moldova de a se uni cu România sunt distructive pentru statalitatea RM”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!