2 Focuri de armă la Leova: tânăr a tras cu pistolul; IGP clarifică 15 Evacuare din căminul muncitorilor la Vatra; incendiul stins de IGSU 13,2 °C Maxima estimată azi în Chișinău; cer acoperit, ploi slabe 700 Weekend de muncă în Australia plătit regește; povestea unui tânăr
Cardinalii se întâlnesc astăzi la Roma pentru a stabili data conclavului: Cum va avea loc votul

După înmormântarea Papei Francisc, atenţia lumii se îndreaptă acum spre alegerea noului suveran pontif. Cardinalii Bisericii Catolice care au ajuns deja la Roma se vor întâlni luni pentru a discuta despre alegerea unui nou papă, transmite agenția DPA, citată de presa română.

Foto: Profimedia

Aceasta este cea de-a cincea așa-numită Congregație generală de la moartea Papei Francisc, în Lunea Paștelui. Nu se cunoaște exact câți cardinali vor lua parte la această întâlnire, cunoscută și sub numele de pre-conclav, potrivit DPA.

Cardinalii au avut deja astfel de întâlniri în zilele premergătoare funeraliilor și înhumării Papei Francisc organizate sâmbătă, într-o ceremonie la care au luat parte sute de mii de credincioși.

Cardinalii se adună în Capela Sixtină pentru a vota următorul papă

Până în prezent, nu există o dată pentru începerea conclavului, care va avea loc în Capela Sixtină, în spatele ușilor închise. Cel mai curând, conclavul ar putea începe la 5 mai, după o perioadă de doliu de nouă zile.

De altfel, cardinalul luxemburghez Jean-Claude Hollerich a declarat că, după părerea sa, conclavul va începe „probabil” la 5 sau 6 mai, notează AFP.

Procesul de alegere a unui nou papă este lung şi secret. Pentru a deveni papă, un cardinal trebuie să primească două treimi din voturile exprimate în cadrul conclavului. În prima zi are loc un singur tur de scrutin, urmat de patru în fiecare zi succesivă.

Odată ce un nou papă este ales, un fum alb se înalță dintr-un coș de pe acoperișul Capelei Sixtine. Fumul negru indică voturi neconcludente.

În prezent, Biserica Catolică cuprinde 135 de cardinali cu vârsta mai mică de 80 de ani, vârstă care îi face eligibili pentru participarea la conclav. Nu se știe, însă, dacă vor participa cu toții.


Pub