Fostul adjunct al lui Stoianoglo, citat la Procuratura Anticorupție: Mihai Roșioru ar fi bănuit în același dosar

Mihai Roșioru, fost adjunct al Procurorului General, a fost citat astăzi la Procuratura Anticorupție. Informația privind citarea lui Mircea Roșioru a fost confirmată, pentru UNIMEDIA, de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Mariana Cherpec.

Foto: Procuratura Generală

„Astăzi Mihai Roșioru a fost citat la Procuratura Anticorupție, la moment sunt efectuate acțiuni procesuale”, a declarat Mariana Cherpec pentru UNIMEDIA.

Acesta ar fi fost bănuit în același dosar în care este vizat Alexandr Stoianoglo.

Mircea Roșioru, cel de-al treilea adjunct al Procurorului General, și-a anunțat demisia, luni, după ce la începutul săptămânii trecute, un alt adjunct al șefului PG, Iurie Perevoznic, a anunțat că demisionează. Un alt adjunct, Ruslan Popov, a fost reținut pe 9 octombrie, de către procurorii anticorupție și ofițerii SIS.

La 9 octombrie, Ruslan Popov, șef adjunct al Procurorului General suspendat, a fost reținut de către procurorii anticorupție și ofițerii SIS, iar organele de drept au efectuat percheziții la domiciliul acestuia din Mileștii Mici. Acesta a declarat, despre reținerea sa, că este „o comandă politică”.

La moment, Ruslan Popov este plasat în izolatorul CNA.


Pub