Cazul fetiței care a născut la 11 ani. Buzu: Am eşuat în fața acestui copil. Este inclusiv eşecul meu ca ministru

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a venit cu o reacție pe cazul fetiței care a născut la vârsta de 11 ani. „Am eșuat față de acest copil și asta înseamnă că avem probleme grave în sistem, pe care trebuie să le rezolvăm. Este un eșec, inclusiv al meu, ca și ministru, care trebuie să ne aducă cu picioarele pe pământ”, ministrul într-un interviu pentru Agora.

Foto: facebook

„Am dispus în cadrul ministerului o investigație pe interior pentru a înțelege unde am eșuat, pentru că este clar că am eșuat. Ca și ministru îmi asum toată responsabilitatea. Am eșuat față de acest copil și asta înseamnă că avem probleme grave în sistem, pe care trebuie să le rezolvăm. Noi am fost niște lași. Am aprobat niște legi prin care spunem: autoritatea publică locală, asistentul social, polițistul, medicul o să rezolve toate problemele fără instrumentare, fără resurse suplimentare. Și asta este o abordare lașă, perfidă.

Este un eșec, inclusiv al meu, ca și ministru, care trebuie să ne aducă cu picioarele pe pământ”, a declarat Alexei Buzu.

Ministrul a menționat că în Moldova sunt angajați doar 10% din minimul necesar de specialiști în protecția drepturilor copilului,o problemă creată de legi cu lacune.

„În țară ar trebui să avem minim 300 de specialiști în protecția dreptului copilului. Noi avem 30-40 de asemena specialiști, pentru că am aprobat o lege în care spunem că, dacă administrația publică locală are resurse, poate angaja specialiști în protecția dreptului copilului. În contextul reformei Restart noi vom face investiții în acest sens”, a precizat ofocialul.

Tatăl vitreg al fetiței care a născut la 11 ani a fost adus ieri, 2 februarie, în instanță pentru aplicarea măsurii preventive. Astfel, judecătorii au acceptat demersul procurorilor și l-au plasat pe 30 de zile în arest preventiv, fiind singurul suspect în cazul de viol al copilei.

Pe 31 ianuarie curent, tatăl vitreg al fetiței care a născut la 11 ani a fost reținut pentru 72 de ore. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA, de șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco.

Fetița de 11 ani din țară a născut un bebeluș la Institutul Mamei și Copilului. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de Elena Mudrii, șefa Serviciului informare și comunicare cu mass-media al Ministerului Sănătății.

Primarul localității susține că familia de unde provine copila „este o familie bună si nimeni nu s-a așteptat la așa ceva”. Totodată, edilul satului spune că bebelușul născut este perfect sănătos, însă urmează o anchetă pe cazul dat pentru a stabili toate circumstanțele cazului fără precedent.

Oamenii legii au pornit o cauză penală pentru viol, după ce o fetiță de 11 ani a născut. „În cadrul cercetărilor urmează a fi efectuate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a declarat, pentru UNIMEDIA, Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție.


Pub