CRBL și iubita lui mai tânără cu 23 de ani și-au făcut apariția, vineri seara, la inaugurarea unei clinici de frumusețe situată în zona Floreasca. Cu această ocazie, artistul a făcut declarații despre partenera sa de viață, dar și despre planurile legate de carieră.
CRBL: „Se pare că mă vindec foarte repede și foarte bine. Vânătăile se duc, umflăturile se minimalizează”
Recent CRBL a trecut printr-o intervenție de ordin estetic.
„Sunt bine după această intervenție. Am avut teamă, chiar și frică, am avut și emoții: să fac, să nu fac. Am trecut și prin filtrul judecății oamenilor, dar așa puțin. Nu prea aplec eu urechea la părerea lor. Dar am filtrat-o și pe asta și na, după atâția ani de zile, acum a venit momentul. Just like that. Am zis: da, acum o fac”, a menționat CRBL.
„Mă deranjează de foarte mulți ani de zile, pentru că eu o am de mic. Dacă cineva dă un scroll înapoi pe la trupa Simplu în 2000 -2002, o să vedeți că și acolo am aceste pungi de grăsime și această formă a ochiului de mic copil. Cu trecerea timpului s-au agravat și văzându-l pe tata în ce formă se duce și mai târziu, am zis: bă, nu e ok. Dacă totuși există tehnologia, se întâmplă lucruri, se poate face această ajustare, hai s-o fac!
Am venit la domnul doctor, am făcut programările. Am fost la operație, m-a pus pe pat, am stat vreo două ore jumate, n-am simțit nimic. Gata, pa, acasă. Eu deja am 9 zile, se pare că mă vindec foarte repede și foarte bine. Vânătăile se duc, umflăturile se minimalizează. Deci sunt bine, acum să vedem efectul final”, a mai adăugat CRBL.
CRBL: „Se pare că pentru unii oameni e mai importantă diferența de vârstă decât omul, sentimentele”
Cum a pregătit-o pe Olga pentru primul eveniment la care participați împreună?
„Nu am pregătit nimic, nici ea nu s-a pregătit, nici eu nu m-am pregătit. Am știut că este un eveniment la clinică, dar nu l-am văzut ca pe un eveniment monden, n-am premeditat absolut nimic. Am venit pur și simplu pentru doamna doctor și ne-am trezit așa aici. Ok, mergem mai departe, let’s go, poate așa o să ne mai lase în pace unii, alții. Așa a fost să fie. N-a fost nimic programat.
Olga încă nu s-a adaptat. Este evident că Olga nu s-a adaptat. Încercăm, luptăm, muncim amândoi în direcția asta, pentru că nu e ușor când vii din exterior și intri în asta. Bine, ea nu este chiar din exterior, ea fiind model și fiind totuși pe o scenă, știe cum funcționează treaba asta, dar nu știe cum funcționează partea asta de showbiz, de paparazzii, de televiziuni, de interviuri și așa mai departe. Nu e ușor, e destul de greu, dar mergem înainte”, a menționat CRBL.
„O să povestim la un moment dat, cred, sper despre cum ne-am cunoscut și ce s-a întâmplat și cum s-a întâmplat. Dar e o poveste foarte frumoasă și o să vină momentul să o povestesc la un moment dat și abia atunci mulți poate vor spune: „aaaa”, păi aaa, că n-ați fost lângă noi.
Eu trăiesc fiecare moment. Nu am de unde să știu ce formă are relația, mai ales în fază incipientă. Și atunci cum să ies să oficializez o relație, că nici măcar nu știu eu ce fel de relație este.
Am depășit momentul și cu răutăți,și cu greutăți. Și acum sunt multe lucruri care sunt urâte rămase acolo, care în continuare sunt scrise în fruntea noastră.
M-au durut tare toate minciunile de rigoare legate atât de divorț cât și de relația mea cu Olga, în care toată lumea pune preț pe cifre. Foarte bine, dacă asta vă interesează cel mai mult! Foarte bine, nu mă interesează! Se pare că pentru unii oameni e mai importantă diferența de vârstă decât omul, sentimentele”, a povestit CRBL.
Iubita lui CRBL locuiește în București și este la master
Olga stă în București. Este la facultate, la master aici și are într-adevăr foarte multe joburi cu plecări și na, eu în direcția asta, ea direcția asta, ne echilibrăm.
E la master pe management, pe marketing, este în al doilea an. Nici ea nu este foarte hotărâtă ce vrea să facă mai departe.
Bărbosul o să știe ce o să facem împreună, dacă facem ceva împreună sau fiecare merge pe drumul lui.Habar n-am.
CRBL: „E frumos ce se întâmplă și nu cred că eu o să fiu ăla care va decide așa ceva”
Nici măcar gândul la căsătorie n-am cum să-l am deocamdată, pentru că e bine, e frumos ce se întâmplă și nu cred că eu o să fiu ăla care va decide așa ceva. Eu o să decid în funcție de ce-mi oferă viața pe viitor.
E prea devreme să mă gândesc la treaba asta acum. Cariera mă interesează cel mai mult, că am stat foarte mult pe bară și am fost plecat. Acum vreau să revin și de asta muncesc mult în studio și atunci dacă am pus cariera de data asta pe primul loc, atunci partea cealaltă poate să mai aștepte un pic”, a marurisit acesta.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!