Trei militari americani au fost uciși în luptă în cadrul operațiunilor SUA împotriva Iranului, a declarat duminică Comandamentul Central al SUA într-un comunicat.
Alți cinci au fost răniți grav în cadrul operațiunii Epic Fury, se arată în comunicat.
Alți câțiva au suferit răni minore provocate de șrapnel și comoții cerebrale, au mai precizat oficialii.
Comandamentul nu a oferit detalii despre moartea celor trei militari, nici unde se aflau aceștia.
„Situația este fluidă, așa că, din respect pentru familiile victimelor, vom evita informațiile suplimentare, inclusiv cele privind identitatea soldaților căzuți la datorie, până la 24 de ore după ce rudele apropiate vor fi fost informate”, a precizat comunicatul.
Trump anticipase pierderi de vieți oemenești
Iranul a răspuns atacului lansat de SUA și Israel lansând lovituri împotriva bazelor americane din regiune.
Trump a admis într-o declarație video postată sâmbătă dimineață că unii militari americani și-ar putea pierde viețile.
„Viețile eroilor americani curajoși ar putea fi pierdute și am putea avea victime – ceea ce se întâmplă adesea în război – dar nu facem acest lucru pentru prezent. Facem acest lucru pentru viitor și este o misiune nobilă”, a spus președintele.
Iranul anunțase că a atacat portavionul Abraham Lincoln. Americanii au spus că nava nu a fost atinsă
Tot duminică, presa de stat iraniană a transmis că Gardienii Revoluției au lansat patru rachete împotriva portavionului Abraham Lincoln, unul dintre cele două portavioane americane care au fost trimise în Orientul Mijlociu de către președintele Donald Trump, transmite Reuters.
„În urma acțiunilor care inspiră mândrie ale Forțelor Armate ale Republicii Islamice a Iranului și a loviturilor lor împotriva țintelor inamice americano-sioniste, portavionul american Abraham Lincoln a fost atacat cu patru rachete balistice”, a anunțat Teheranul.
Un oficial american a declarat pentru postul Al Jazeera că atacul iranian nu a afectat portavionului Abraham Lincoln, care își continuă operațiunile. Oficialul american a spus că nicio rachetă iraniană nu a lovit nava.
Victime în Israel, UAE, Kuwait
Între timp, răspunsul Iranului la atacurile lansate de SUA și Israel a început să facă victime în Israel și în statele arabe din regiune, potrivit datelor oficiale citate de Reuters și de publicațiile israeliene.
O rachetă iraniană a ucis nouă persoane și a rănit peste 20 în Beit Shemesh, în apropierea Ierusalimului, în ultimul atac lansat duminică, a anunțat poliția, citată de publicația Jerusalem Post.
Racheta a lovit o zonă rezidențială din Beit Shemesh, provocând pagube importante unui adăpost împotriva bombelor și locuințelor din jur.
Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite (UAE) a anunțat și el, duminică, că trei persoane au fost ucise și 58 rănite ușor în urma atacurilor iraniene asupra teritoriului țării.
Ministerul Sănătății din Kuwait a anunțat la rândul său că un om a murit și 32 au fost răniți în urma atacurilor iraniene asupra acestui stat.
Teheranul a răspuns în ultimele două zile atacurilor lansate sâmbătă dimineață de SUA și Israel.
Iranul a lansat în valuri atacuri cu rachete și drone în întreaga regiune, cu explozii raportate în Israel și în statele din Golf, inclusiv Emirate Arabe Unite, Qatar și Bahrain.
Spațiul aerian a fost închis în mai multe țări, inclusiv Iran, Irak, Qatar și Emiratele Arabe Unite, provocând perturbări pe scară largă ale zborurilor internaționale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!