„Aderarea care ni s-ar putea propune este una limitată, castrată. Fără drept de veto, fără drept de vot în privința propriilor interese. Adică ni s-ar putea spune: faceți tot ce vă spunem noi, dar păstrați tăcerea. Stați acolo și faceți ce vi se spune. Aceasta este o atitudine față de servitori. Nu este un parteneriat. Nu este acea Uniune Europeană care a fost vândută cetățenilor ca morcov electoral cetățenilor. Categoric nu se poate de acceptat așa ceva ”, a declarat Igor Dodon.
Pe 9 iunie 2026, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că Republica Moldova și Ucraina urmează să deschidă, în următoarele zile, primul cluster de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană ar trebui să analizeze posibilitatea de a limita temporar anumite drepturi de vot ale viitorilor membri ai blocului, printre care și Republica Moldova.
Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022.
Pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.
Pe 5 octombrie 2023, Parlamentul European (PE) a votat rezoluția prin care cerea începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului.
După Parlamentul European, și Comisia Europeană a venit cu recomandări către țările membre ale Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.
Pe 14 decembrie 2023, Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova.
Un grup de 11 din cele 27 de state membre ale UE au cerut preşedinţiei belgiene a Consiliului UE să adopte cadrele de negociere pentru aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE, pentru a putea fi convocate conferinţele interguvernamentale cu cele două ţări la sfârşitul lunii, relatează agenţia EFE, care a consultat scrisoarea.
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat, pe 15 iunie 2024, „acordul de principiu” pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.
Pe data de 4 septembrie, președintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat, la București, că Uniunea Europeană va deschide procedura de preaderare a Republicii Moldova în toamna anului 2025.
Pe 10 septembrie 2025, Parlamentul European a cerut accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și începerea negocierilor pe capitole.
Marea majoritate a moldovenilor privesc cu rezervă perspectivele de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în următorii ani. Potrivit unui nou sondaj realizat de IMAS, 68,2% dintre respondenți nu cred că țara va deveni stat membru al UE până în 2028.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!