După mai multe săptămâni de proteste şi după ce armata a încetat să îi mai acorde sprijin, preşedintele Evo Morales, aflat în funcţie din 2006, şi-a anunţat demisia pe 10 noiembrie. De atunci, susţinătorii săi au continuat să demonstreze aproape zilnic în capitala La Paz şi în alte oraşe, cerând plecarea lui Jeanine Ańez, scrie Agerpres.
Legea aprobată de parlament prevede anularea votului din 20 octombrie. În acelaşi timp, el interzice oricărei persoane care a îndeplinit două mandate consecutive să candideze pentru un al treilea, eliminând astfel posibilitatea unei noi candidaturi din partea lui Evo Morales, care a exercitat funcţia de preşedinte de trei ori.
Partidul lui Evo Morales, Mişcarea spre Socialism (MAS), care are majoritatea în parlament, a votat în favoarea proiectului de lege.
Aflat în exil în Mexic, Evo Morales nu s-a pronunţat sâmbătă în legătură cu această nouă lege.
Preşedinta interimară a Boliviei care a preluat funcţia pe 12 noiembrie, fosta senatoare de dreapta Jeanine Ańez, a promis că va organiza noi alegeri pentru a "pacifica" Bolivia, care traversează cea mai grea criza din ultimii 20 de ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!