35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
„Scandalul cu Moldexpo și Maia Sandu pune bețe pe foc”. Chicu: Domn primar, dați-le și bradul

Transferul Centrului Moldexpo sub conducerea Guvernului a stârnit criticile fostului premier, Ion Chicu. „Domn primar, dați-le și bradul”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Foto: Fb/ Maia Sandu

„Centrul de triaj pentru refugiați de la Moldexpo a fost preluat de Guvern din gestiunea Primăriei, pentru că Ceban a participat și el la întrevederile de acolo cu miniștrii de Externe ai Germaniei și Italiei. Ca să nu-și facă PR, zice Guvernul...

Între timp, pe drumurile din țară au revenit tâlharii înarmați ca-n anii 90. Lasă circul și apucați-vă de lucru, Maia”, a declarat Chicu.

Centrul Moldexpo, unde sunt cazați refugiați din Ucraina, rămâne funcțional, dar trece în gestiunea Guvernului. Instituția a precizat că acest lucru se face în scopul conjugării eforturilor privind implementarea Planului Operațional ONU pentru Refugiați și prestării serviciilor de asistență refugiaților cu implicarea personalului.

Prim-ministra, Natalia Gavrilița, a declarat că motivul principal din care Centrul Moldexpo a trecut în gestiunea Guvernului este că „primarul își făcea dividende politice” pe această situație. „Nu putem lăsa această tragedie să fie exploatată în mod cinic”, a mai spus Gavrilița.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a realizat „o vizită de retrospectivă” la Moldexpo, după ce autoritățile au anunțat că instituția trece în gestionarea Guvernului. „Aici cea mai mare presiune a fost în primele zece zile și dacă tot spun că ne ajută, până în ziua de astăzi, niciun bănuț, nicio saltea, nicio pâine nu a fost donată de Guvern”, a declarat acesta.


Pub