6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Consiliul de mediere are un nou președinte

Consiliul de mediere are un nou președinte. Este vorba despre Felicia Chifa, care a fost aleasă ieri, prin vot unanim, la ședința ordinară a Consiliului.

Foto: justice.gov.md

Secretarul de stat, Veronica Mihailov-Moraru a menționat la deschiderea ședinței că așteptările de la membrii Consiliului de mediere sunt mari, însă și Ministerul Justiției urmează să se implice activ în promovarea medierii, acțiuni în acest sens sunt prevazute si in în Planul de acțiuni, cât și în Strategia de dezvoltare a sectorului justiției, care urmează a fi adoptată.

Totodată, Veronica Mihailov-Moraru a comunicat că Ministerul Justiției își propune să eficientizeze instituția medierii în contextul promovării măsurilor alternative de soluționare a litigiilor.

Consiliul de mediere este un organ înfiinţat pe lângă Ministerul Justiţiei cu scopul de a organiza şi coordona activitatea mediatorilor. Acesta a fost instituit în anul 2007 prin legea cu privire la Mediere (intrată în vigoare în 2008).

Consiliul de mediere este compus din 9 membri desemnaţi prin ordinul Ministrului Justiţiei, în baza rezultatelor concursului public organizat de Ministerul Justiţiei. Termenul mandatului membrilor Consiliului de mediere este de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii lui o singură dată, iar mandatul Preşedintelui Consiliului este pentru o durată de 2 ani.


Pub