În perioada noiembrie 2018 – martie 2019, AAC a desfășurat un proces amplu și profund de evaluare a operatorilor aerieni ai Republicii Moldova, la capitolul corespunderii acestora cu standardele internaționale de siguranță, precum și a conformării angajamentelor asumate de Republica Moldova față de Uniunea Europeană, în acest sens.
Totodată, au fost efectuate evaluări a sistemului și capacităților de supraveghere a AAC, inclusiv cu expertiza Agenției de Siguranță Aeronautică Europeană. În urma acestor evaluări s-a constatat că Air Moldova este „conformă normelor și standardelor internaționale din domeniu și asigură un nivel înalt de siguranță”, potrivit unui comunicat al AAC.
În același timp, pentru două companii – Terra Avia și Fly Pro – a fost suspendat Certificatul de operator aerian, iar altor companii – CA Î.M „Tandem Aero” SRL, Î.M „Valan ICC” SRL, CA „Aim Air” SRL, CA „Oscar Jet” SRL, CA „Air Stork” SRL, Î M „MEGAviation” SRL, CA „Pecotox-Air” SRL, CA „Terra Avia” SRL, CA „Fly Pro” SRL, ÎS „Moldaeroservice”, „Pecotox Air” SRL, ÎM „Diplomat Air” SRL – le-a fost interzisă operarea zborurilor în spațiul Uniunii Europene.
În scurt timp, AirMoldova va lansa curse pe noi destinații – Nisa, începând cu 26 aprilie și Izmir, din 18 mai.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!