Numărul deceselor a ajuns la 54, iar peste 56 de milioane de oameni sunt izolaţi în mai multe oraşe chineze.
Virusul care a pus omenirea în stare de alertă se răspândeşte şi în Europa. În Franţa sunt înregistrate deja 3 cazuri. În total, 11 ţări au anunţat îmbolnăviri cu coronavirus. Şi în Marea Britanie au fost controlate 30 de persoane suspectate că ar avea virusul, însă s-a dovedit că a fost o alarmă falsă.
La nivel mondial sunt peste 1.600 de cazuri de persoane infectate, majoritatea dintre acestea fiind în China. Situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât în oraşul Wuhan, de unde a pornit epidemia, stocul de produse medicale este limitat.
Ţara se confruntă cu o situaţie gravă - acesta a fost mesajul preşedintelui chinez la o reuniune de urgenţă a guvernului, chiar în prima zi a Noului an chinezesc. Liderul de la Beijing a subliniat că virusul se răspândeşte cu viteză, iar oficialii au luat noi măsuri pentru a bloca răspândirea. Vorbim despre restricţii de circulaţie şi chiar închiderea restaurantelor şi a altor locuri publice unde se puteau aduna un număr mare de persoane.
Dr. Adam Kucharski, Epidemiolog: “Este din ce în ce mai îngrijorător. Asistăm la o creştere a numărului de cazuri în China, mai multe cazuri care apar la nivel internaţional şi nu doar cazuri în regiuni care sunt conectate cu Wuhan dar şi de Australia, Franţa, locuri care sunt îndepărtate şi care sugerează că această epidemie are ca rezultat numeroase cazuri.”
În Wuhan, punctul zero al epidemiei, spaima şi frustrarea cresc de la ora la oră. Gările sunt păzite de soldați cu arme automate, iar responsabilii spun că rezervele de măşti şi medicamente sunt pe terminate. Printre victimele coronavirusului se numără şi unul dintre doctorii care i-au tratat pe primii pacienţi infectaţi.
450 de medici şi asistente din armata chineză au ajuns cu avionul în Wuhan, ca să se alăture echipelor locale, cu totul depăşite de situaţie.
Printre victimele coronavirusului se numără şi unul dintre doctorii care i-au tratat pe primii pacienţi infectaţi.
În tot acest timp 450 de medici şi asistente din Armata Populară de Eliberare au ajuns cu avionul în Wuhan ca să se alăture echipelor locale, cu totul depăşite de situaţie.
Pe reţelele de socializare circulă scene disperate. Spitalele sunt luate cu asalt, aşa că posibili purtători ai virusului stau cu orele umăr la umăr cu alte sute de oameni care aşteaptă să le vină rândul în camera de gardă. În imagini se văd corturi rudimentare ridicate în parcările spitalelor pentru a putea primi surplusul de pacienţi.
Virusul a ajuns deja în Europa
Pe de altă parte, Franţa a confirmat oficial că virusul a fost depistat în cazul unor persoane sosite recent din Wuhan. Pacienţii sunt internaţi în izolare, în Paris şi Bordeaux. Numărul cazurilor e posibil să crească rapid.
Agnes Buzyn, ministrul francez al Sănătăţii: “Sunt multe puncte diferite de intrare în ţară când te întorci din China. Există vreo 60 de variante de conexiune. Călătorilor care se întorc în pariş li se spune ce au de făcut în caz de febră, dar nu avem control asupra celor care aterizează de pildă în Bruxelles şi apoi intră în ţară cu trenul ori maşina. În lumea de azi, e foarte greu să închizi graniţele. De fapt e chiar imposibil.”
Au apărut primele cazuri de îmbolnăvire şi în Australia, iar în Statele Unite s-au înmulţit. De altfel, un senator republican cere insistent instituirea de restricţii de călătorie între Statele Unite şi China. Însă, cel puţin deocamdată, preşedintele Trump s-a mărginit să laude eforturile şi transparenţă de care dă dovadă puterea de la Beijing.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!