35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
(video) Bombardamentele i-au pus pe fugă pe oamenii care trăiesc lângă centrala din Zaporojie: Cozi uriașe de mașini, la ieșirea din orașul Energodar

Valul de bombardamente din ultima perioadă i-a pus pe fugă pe oamenii care trăiesc lângă centrala nucleară din Zaporojie. S-au format cozi uriașe la ieșirea din orașul Energodar, la periferia căruia este instalația nucleară, iar pe rețelele sociale au apărut imagini cu mașini care stau în coloană, scrie digi24.ro.

Foto: captura ecran



De teama atacurilor, primarul localității le-a cerut oamenilor să rămână în case, dar mulți s-au săturat de bombardamentele intense și de incertitudine și au decis să plece. 

Astăzi, Kievul şi Moscova s-au acuzat din nou reciproc, de atacuri asupra centralei nucleare din Zaporojie, ocupată de trupele ruse, după ce au fost efectuate noi bombardamente de artilerie în direcția centralei. „Limitaţi-vă prezenţa pe străzile din Energodar! Am primit informaţii despre noi provocări din partea ocupanţilor ruşi”, a scris pe Telegram agenţia nucleară ucraineană Energoatom, redistribuind un mesaj al liderului local din Energodar - oraşul unde se află centrala - rămas loial Kievului. „Potrivit declaraţiilor localnicilor, bombardamente sunt din nou în desfăşurare în direcţia centralei nucleare”, se mai menţionează în mesajul citat de AFP și EFE, preluate de Agerpres. La rândul lor, autorităţile proruse instalate în zonele controlate de armata rusă în regiunea Zaporojie au acuzat armata ucraineană că au executat aceste noi bombardamente.

„Energodar şi centrala nucleară din Zaporojie sunt din nou sub focul militanţilor (preşedintelui ucrainean Volodimir) Zelenski”, a transmis tot pe Telegram un membru al administraţiei proruse, Vladimir Rogov. Proiectilele au căzut „în zonele situate pe malul Niprului şi în centrală”, a adăugat acesta.

Fluviul Nipru separă în acea zonă teritoriile pe care le controlează trupele ucrainene şi cele ruse.

Autorităţile proruse au mai transmis că din cauza atacurilor, au fost nevoite să oprească una dintre turbinele hidrocentralei de la Kahovskaia, în regiunea Herson limitrofă cu Zaporojie, ceea ce ar putea avea consecinţe grave pentru funcţionarea centralei nucleare.

Mai multe bombardamente de artilerie despre care nu se ştie cine le-a lansat, dar pentru care cele două tabere s-au acuzat reciproc, au vizat, începând de săptămâna trecută, această centrală atomică ce se află sub controlul trupelor ruse, stârnind temeri faţă de un posibil nou Cernobîl.

Primele lovituri, cele din 5 august, au avariat în special un transformator al unei linii electrice de înaltă tensiune, antrenând oprirea reactorului trei al centralei şi activarea grupurilor electrogene de avarie.

Ultimele tiruri de dinaintea celor de sâmbătă au avariat joi o staţie de măsurare a nivelului radioactivităţii.

Ucraina, susţinută de aliaţii săi occidentali, cere demilitarizarea acelei zone a centralei şi retragerea trupelor ruse de acolo.

Experţi în domeniu afirmă că, în comparaţie cu centralele Cernobîl sau Fukushima, cea de la Zaporojie este mai bine protejată, datorită unui circuit de răcire separat şi a unui înveliş special de protecţie, deşi probabil că nu ar rezista în cazul unui atac militar ţintit.

Ministrul ucrainean de interne a declarat, joi, că Ucraina trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu la centrala nucleară de la Zaporojie - aflată sub controlul trupelor ruse și care a fost lovită din nou de bombardamente -, inclusiv pentru evacuarea oamenilor din zonă. De cealaltă parte, un oficial din administraţia de ocupaţie pro-rusă susținea că nu s-a înregistrat nicio scurgere radioactivă.

Mai devreme, Ministerul Sănătății al RM a dat asigurări că în țară este suficientă iodură de potasiu, care se administrează pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv de către glanda tiroidă. Asta în contextul în care, Boris Gîlca, șeful Direcției asistență medicală și socială, avertiza despre existența riscului unui dezastru nuclear la centrala din orașul Zaporojie din Ucraina și critica ministerul, dar și alte instituții competente, că nu comunică cetățenilor care ar fi măsurile de urmat, în caz de scurgeri radioactive, în condiții casnice, și nici unde sunt amplasate refugiile și adăposturile pentru protejare.


Pub