6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Linx: Fundația soției lui Igor Dodon, sponsorizată de fiul procurorului general al Rusiei

Legăturile dintre președintele moldovean, Igor Dodon, și cel rus, Vladimir Putin, au o componentă financiară directă. Astfel, cel puțin 70.000 de euro au intrat în contul fundației “Din suflet”, a Galinei Dodon, soția președintelui Republicii Moldova, scrie linx.crji.org.

Foto: UNIMEDIA

“Din suflet”, pe site-ul prezidențial

Potrivit unor documente confidențiale (care au originea în Republica Moldova) consultate de către Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, pe 16 august 2017, în contul bancar pentru euro (deschis la Victoriabank din Chișinău) al fundației “Din suflet” a intrat suma de 70.000 de euro. Numărul contului fundației, așa cum apare în documentele consultate de către Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, este MD76VI022240300000223EUR. Acest număr de cont apare ca atare pe site-ul președinției moldovenești, la categoria “Prima Doamnă”, unde se vorbește de fundația “Din suflet”. De altfel, “Din suflet” are o pagină dedicată pe site-ul actual al președinției moldovene.

„Din Suflet” / Sursa:„Din Suflet”

Fiul procurorului general al Rusiei, oficial în Moldova

Conform surselor indicate, suma de 70.000 de euro a provenit dintr-un cont deschis la Absolutbank din Moscova, cont deschis pe numele lui Igor Chaika.

La puțină vreme după realizarea acestui transfer bancar, Igor Chaika a fost numit ambasador de afaceri în Moldova și Transnistria de către “Delovaya Rossiya”, organizație a mediului de afaceri rus. Conform publicației electronice moldovenești Infotag, președintele moldovean Igor Dodon este un apropiat al “Delovaya Rossiya”: “In March, with participation of Moldovan President Igor Dodon, head Alexey Rapik, business union Co-Chairman Andrei Nazarov and other representatives of the , a massive business forum took place. Highest-level contacts continued in June within the response mission of Russian entrepreneurs to Moldova, as well as in September – to Transnistria under the chairmanship of Igor Chaika”, the website says.”

deloros.ru / Sursa:deloros.ru

Igor Chaika, afaceri cu statul. Artem Chaika, pe lista Magnitsky

Igor Chaika este unul din cei doi fii ai procurorului general al Rusiei, Yuri Chaika. Conform unei investigații a Fundației Anti-Corupție (FBK), conduse de opozantul rus Alex Navalnâi, Igor Chaika ar fi câștigat mai multe contracte cu statul cu largul sprijin al influenței tatălui său: “FBK’s investigation complements earlier reports by Forbes and Vedomosti, which have published information about Yuri Chaika’s other son, Igor, who is the winner of several state procurement contracts. There is speculation, readers will be unsurprised to learn, that Igor’s good fortune with these contracts is somehow connected to his father.”

Aceeași anchetă a FBK pomenește și afacerile gri ale fratelui lui Igor, Artem (Artyom) Chaika. Acesta din urmă, de altfel, se află și pe celebra “listă Magnitsky”, a celor cărora SUA le-au impus sancțiuni: “Artyom Chaika, the son of Russia’s prosecutor-general, is the most prominent Russian to be targeted. He has long been dogged by accusations of influence-peddling stemming from his father’s prominence. Chaika , the Treasury Department said.”

Dodon, finanțat rusește prin Bahamas

Așa cum Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație a arătat recent, Igor Dodon a mai fost finanțat cu bani rusești prin metode netransparente: “Partidul Socialiștilor ar fi beneficiat de sponsorizări de milioane de lei, proveniți dintr-o afacere secretă cu o companie off-shore din Bahamas, conectată la Federația Rusă. Compania ar fi făcut un transfer de peste 30 de milioane de lei, iar banii au intrat în Moldova cu câteva luni înainte de prezidențiale, prin intermediul Exclusiv Media, firmă deținută astăzi de deputatul Corneliu Furculiță și administrată de Petru Burduja, consilier municipal al PSRM în Chișinău. În baza unor contracte de împrumut, milioane de lei au ajuns din această companie la mai multe persoane apropiate partidului și sponsori ai acestuia.

Deși provine din Bahamas, contractul de împrumut semnat de off-shore și firma lui Furculiță a fost redactat în rusă și engleză, iar toate litigiile provocate de contract sunt reglementate de legislația materială și procesuală a Federației Ruse și urmează să fie examinate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț din Moscova.”

Continuarea articolului o puteți citi pe linx.crji.org.


Pub