23,47 lei/l Benzina urcă la 23,47 lei/litru +7 bani motorină 20,27 lei/l ANRE weekend scumpiri pompă 100.000 $ Recompensa promisă pentru asasinat Ucraina 100.000 $ PCCOCS reține 4 moldoveni complot >5 ținte 20,17 lei/€ Euro în creștere la 20,17 lei Dolar 17,13 lei curs BNM oficial pentru weekend tendință ascendentă 50.000.000 lei Ceban acuză MF reținere 10 zile peste 50 mil lei din veniturile colectate în Chișinău obligație legală
Vitalie Florea, percheziţionat și el în această dimineață: „Nu sunt reținut, iar statutul meu încă nu-mi e clar”

Vitalie Florea, autorul paginii „Cu Sapa” și candidat la parlamentare din partea Partidului „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”, confirmă că a fost vizat în perchezițiile efectuate în această dimineață de INI și mascații „Fulger”, împreună cu liderul formațiunii, Gabriel Călin. Acesta a declarat că nu are „statut clar” în dosar și că la domiciliul său nu au fost găsite obiectele vizate de anchetă.

Foto: Captură de ecran

„Astăzi dimineață am avut percheziții acasă la mine.
Nu sunt reținut. Statutul meu, în dosarul în baza căruia am avut bucuria matinală să interacționez cu organele de ordine, încă nu-mi este clar. Dar cert e faptul că ceea ce s-a dorit să fie găsit la mine acasă, nu s-a găsit, or, nu există și nu au existat astfel de materiale.
Voi veni ulterior cu detalii.
Iar cetățenilor Republicii Moldova le urez să aibă parte de încă patru ani fericiți de guvernare PAS. Cum a zis Maia Sandu: Cum veți vota, așa și veți trăi.
Sănătate!”, a scris Florea pe rețele.

Ofițerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii, cu suportul polițiștilor din BPDS „Fulger”, au descins, în această dimineață, cu percheziții într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice/concurenților electorali și spălarea banilor.

Conform surselo, acțiunile de urmărire penală din această dimineață l-ar viza pe jurnalistul Gabriel Călin, președinte al Partidului Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova. 

Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a confirmat pentru UNIMEDIA reținerea lui Gabriel Călin.


Pub