79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(infografic) După 4 majorări de tarife, facturile moldovenilor la curent s-au umflat de 2,5 ori

„O familie din Moldova în 2016 consuma în mediu 112 kWh energie electrică lunar, consum care a crescut constant, iar în acest an a ajuns la 140 kWh lunar”, se arată întro analiză efectuată de expertul economic Veaceslav Ioniță.

Foto: poza simbol

„Reieșind din consumul mediu lunar și tarifele la energia electrică am stabilit că factura medie pentru curentul electric în Moldova în ultimii cel puțin 7 ani a fost de circa 230 lei/lunar”, potrivit expertului.

„În acest an am avut deja 4 majorări de tarife și drept consecință în trimestrul IV din acest an, dacă nu vor urma noi majorări, factura medie la electricitate o estimăm la 559 lei/lunar, sau de 2,5 ori mai mult decât acum un an”, a declarat Veaceslav Ioniță.

La 2 noiembrie, ANRE a aprobat, pentru consumatorii din nordul țării, un tarif de 4,81 lei/kwh pentru curentul electric. Prețul este mai mic decât cel solicitat de S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”.

Totodată, consumatorii Premier Energy plătesc 4,77 lei/kWh, din data de 4 noiembrie. ANRE a aprobat tariful majorat, solicitat de furnizor.

La 12 octombrie,
ANRE a aprobat un tarif de 3,21 lei/kWh, pentru consumatorii din nordul țării. Mai devreme, tariful pentru consumatorii FFE Nord a fost de 2,86 lei/kWh, iar furnizorul a cerut scumpiri până la 3,76 lei/kWh.

De asemenea, curentul s-a scumpit cu 51 de bani per kWh la Premier Energy. Cetățenii achită în prezent 3,15 lei/kWh. Tariful anterior, valabil pentru consumatorii Premier Energy, era de 2,64 lei/kWh, iar solicitarea furnizorului prevedea o majorare până la 3,24 lei/kWh.

La 31 octombrie, ministrul Andrei Spînu a anunțat că Centrala de la Cuciurgan nu va livra curent în noiembrie malului drept, iar Transnistria va primi cu peste 40% mai puțin gaz decât în luna octombrie.

Din 24 octombrie, Centrala de la Cuciurgan a redus livrările de energie electrică de la 70% la 27% către malul drept al Nistrului. Despre aceasta a anunțat liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.



Pub