(video) MoldovaGaz vrea tarif diferențiat vara și iarna, la gaz. Ceban: Astăzi trebuie să avem un tarif de 21 de lei, iar în perioada rece să revenim la 15 lei per m3

Șeful MoldovaGaz, Vadim Ceban, susține că tariful pentru consumatorul final la gazul natural ar putea crește până la 21 de lei pentru un metru cub, dar pentru perioada caldă a anului. „Conform logicii metodologiei de calcul, noi trebuie să solicităm majorarea tarifului. Acum tariful este de 15,49 de lei, astăzi noi trebuie să avem un tarif pentru consumatorul final de 21 de lei pentru un metru cub”, a declarat Ceban la RTR

Foto: UNIMEDIA

„În situația actuală, tariful trebuie să fie cu mult mai mare decât este în prezent. Acum tariful este calculat din prețul de achiziție de 620 de dolari pentru mia de metru cubi de gaze. În aprilie-mai prețul de achiziție a trecut de 1100 de dolari. Conform logicii metodologiei de calcul si dacă să acționăm conform legii și a deciziilor CSE, noi trebuie să cerem creșterea tarifului. Propunem un tarif bianual, de vară si de iarnă, ca să atenuăm din presiunea asupra consumatorului.

De exemplu, dacă acum tariful este de 15,49 de lei, astăzi noi trebuie să avem un tarif pentru consumatorul final de 21 de lei pentru un metru cub. La 1 octombrie, când începe sezonul de încălzire, să ne întoarcem la tariful de 15-16 lei.

Aceasta este propunerea noastră. Altă ieșire decât să majoreze tariful, compania nu are, ori să primim o subvenție de la stat”, a menționat Vadim Ceban.

Начало: 31:17

Șeful MoldovaGaz, Vadim Ceban, a anunțat că prețul de achiziție pentru în gaz în aprilie va sări peste 1000 de dolari per mia de metri cubi. „Vom avea un preț de circa 1160-1170 de dolari, potrivit cotațiilor de ieri TTF”

Guvernarea trebuie să renegocieze contractul cu Gazprom de furnizare a gazelor naturale, întrucât formula stabilită anterior va produce o scumpire enormă în luna aprilie. Moldova ar putea cumpăra gazul rusesc cu 1200 sau chiar 1300 de dolari pentru o mie de metri cubi, față de 500 de dolari, cât este acum. Ei trebuie urgent să pună mâna pe telefon sau să meargă la Sankt Petersburg, la Gazprom, să deschidă cerul, să ia avionul, și în mod de urgență, până la 1 aprilie, să renegocieze toate aceste condiții. Sunt sigur că totul poate fi soluționat în interesul cetățenilor noștri”, a declarat fostul șef de stat, Igor Dodon, la NTV Moldova.

Totodată, Guvernul se pregătește și de un scenariu de a rămâne eventual fără gaze naturale din 1 ami, pe motiv că nu va fi realizat în termenul stabilit auditul datoriei față de Gazprom, care se ridică la 700 de milioane de dolari.

Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că la moment nu se discută despre stabilirea unor noi termeni noi pentru auditul la MoldovaGaz. „Companiile internaționale, din nou au ezitat să vină în contextul războiului din Ucraina”, a spus Gavrilița.

Curtea de Conturi a demarat auditul conformității în domeniul gazelor naturale, la data de 12 ianuarie. Principala entitatea supusă auditului este SA „Moldovagaz”, dar pe lângă aceasta, controlul se va efectua și în cadrul întreprinderilor înrudite acesteia, care practică activitate de transportare, distribuire a gazelor naturale, precum și alte genuri de activitate.


Pub