Autostradă gratuită după 46 de ani de plată
Autostrada AP-68, care face legătura între Bilbao și Zaragoza, în Spania, este pe punctul de a-și schimba radical regimul de funcționare: va deveni gratuită de la 1 ianuarie, punând capăt unui sistem de taxare care a funcționat timp de 46 de ani.
Informația a fost analizată de expertul auto Alfonso García, cunoscut drept „Motorman”, în cadrul emisiunii Poniendo las Calles de la COPE, realizată de Carlos Moreno „El Pulpo”.
Eliminarea taxei de autostradă va aduce un beneficiu financiar important pentru conducătorii auto. În prezent, parcurgerea întregului traseu costă aproape 39 de euro pentru autoturisme, iar pentru vehiculele grele suma ajunge la aproximativ 82 de euro.
Gratuitatea nu va fi permanentă pe toate tronsoanele
Totuși, libertatea de circulație fără taxă are termen-limită pe anumite segmente. Potrivit explicațiilor oferite de „Motorman”, mai multe administrații din Țara Bascilor intenționează să reintroducă taxarea, folosind propriile sisteme, după preluarea competențelor, începând cu 10 decembrie 2026.
Navarra nu a anunțat oficial o decizie, însă este de așteptat să adopte o soluție similară.
În schimb, tronsoanele care traversează Aragón și La Rioja vor rămâne gratuite. Chiar și după această liberalizare, în Spania continuă să existe 12 autostrăzi cu taxă administrate de Ministerul Transporturilor și alte 9 gestionate de societatea de stat SEIT, totalizând peste 1.500 de kilometri de drumuri cu plată.
Taxa de drum în România
Rovinieta, taxa obligatorie pentru circulația pe drumurile naționale din România, se aplică tuturor vehiculelor care utilizează autostrăzile, drumurile expres și drumurile europene.
Taxa pentru rovinietă variază în funcție de tipul și greutatea vehiculului, autoturismele având o taxă mai mică în comparație cu vehiculele comerciale sau de transport.
Cât costă rovinieta în 2025 pentru autoturisme:
o zi – 3,5 euro
10 zile – 6 euro
30 zile – 9,5 euro
60 zile – 15 euro
12 luni – 50 de euro.
Șoferii care nu detțin o rovinietă valabilă pot fi sancționați cu amenzi de până la 4.500 de roni.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!