Potrivit unui anunţ al companiei, această reorganizare va avea loc "prin transformare" din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni.
Tăcerea proprietarului
Motivele unui astfel de pas sunt neclare. Vitalie Cuşnir, directorul şi singurul asociat al companiei, după ce iniţial a negat despre un astfel de plan, ulterior a refuzat să explice motivele unui astfel de pas
"De unde aţi luat aşa informaţie? Nu vă pot spune nimic. Adresaţi-vă la avocatul nostru", a declarat Vitalii Cuşnir pentru Mold-Street.com.
Încercările noastre de a discuta cu avocatul magazinelor sociale au eşuat. Or, la numărul de telefon recomandat de proprietar nu a răspuns nimeni.
Firma Magazine Sociale SRL a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat pe 10 octombrie 2016, în plină campanie electorală pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova. Fondator era Asociația Pentru Orhei, condusă de Ilona Șor, iar administrator – Alexandru Botnar.
Magazine pentru "coruperea alegătorilor"
Tot în campania electorală de atunci, candidata lui Ilan Shor, Inna Popenco, a fost exclusă din bătălia pentru prezidențiale pentru că a folosit în campanie bani nedeclarați la Comisia Electorală Centrală (CEC).
Citește continuarea pe mold-street.md.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!