4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Alertă într-un județ din România, după ce mai multe drone au fost reperate la granița cu Ucraina: S-au auzit explozii

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al României a emis, în cursul nopţii de joi spre vineri, un mesaj RO-Alert pentru populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea, după ce structurile cu rol de apărare şi monitorizare a spaţiul aerian de frontieră au reperat un grup de drone, care se îndreptau către ţinte de pe teritoriul ucrainean aflate la graniţa cu România, scrie News.ro.

Foto: poza simbol

„În cursul nopţii, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj RO-Alert pentru populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea după ce, structurile cu rol de apărare şi monitorizare a spaţiul aerian de frontieră au reperat un grup de drone care se îndreptau către ţinte de pe teritoriul ucrainean aflate la graniţă cu România. Astfel, mesajul transmis către populaţie, face un apel la calm, iar în cazul în care cad obiecte din spaţiul aerian, să respecte recomandările de adăpostire şi de autoprotecţie transmise prin mesajul RO-Alert”, transmite ISU Tulcea.

„De asemenea, zonele vizate de atacurile Federaţiei Ruse sunt pe teritoriul ucrainean, la mică distanţă de graniţa cu România şi astfel există posibilitatea ca anumite obiecte în urma ripostei armatei ucrainene să cadă pe teritoriul românesc. Facem încă o dată precizarea pentru liniştea comunităţilor din zona de Nord a judeţului Tulcea, dar şi celor ce ajung în zona respectivă ca turişti, că nu sunt vizate ţinte ori zone de pe teritoriul României!”, indică sursa citată.

Conform ISU Tulcea, au fost înregistrate două apeluri la 112 - unul pentru a cere informaţii, iar un al doilea a fost cel în care apelantul a relatat că aude explozii în zona de nord, pe teritoriul ucrainean.


Pub