20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Drona căzută la Criuleni nu prezintă pericol. Poliția: Este un aparat de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească, ce nu avea atașat explozibil

Drona căzută astăzi la Criuleni a fost ridicată și examinată de experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General de Poliție.

Foto: politia.md

„După primele examinări s-a constatat că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip “Shahed” de origine rusească, care nu avea atașat explozibil.

Nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune. Cercetările la fața locului continuă”, se arată într-un comunicat al autorităților.

Poliția face apel la cetățenii care identifică aparate de zbor sau alte dispozitive suspecte căzute la sol - să nu se apropie de ele și să nu le atingă, dar să anunțe imediat poliția la numărul de urgență 112.

O dronă a fost depistată, pe 12 noiembrie 2024, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni.

Recent, polițiștii din Căușeni au fost sesizați de un locuitor al satului Fîrlădeni, despre prezența unei drone în adiacentul localității.

La fața locului au intervenit toate serviciile specializate, specialiștii secției tehnico-explozive a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP urmând să investigheze aparatul de zbor.

Ulterior, pe rețele au apărut noi imagini cu drona căzută în raionul Căușeni. Potrivit unui canal de telegram care monitorizează situația în regiunea transnistreană, ar fi vorba despre o „dronă momeală”.

Experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP au stabilit că drona depistată în localitatea Fîrlădeni din Căușeni este un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească.

Anterior, o altă dronă a fost depistată pe un câmp din preajma satului Borosenii Noi, raionul Rîșcani. Zona a fost izolată, iar specialiștii secției tehnico-explozivă urmează să o investigheze, anunță Poliția Națională.

Ministerul Afacerilor Externe a venit cu o reacție, după ce două drone au fost depistate, pe teritoriul Republicii Moldova, la Căușeni și la Rîșcani: „Dispunem de informații clare care arată că dronele sunt lansate de Federația Rusă. Violarea spațiului aerian al Republicii Moldova este o încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Ruse. Cerem stoparea imediată a lansării acestora”.


Pub