22,48 lei/l Benzină se scumpește mâine la 22,48 lei/l, motorină la 18,96 lei/l după decizia ANRE 19,86 lei/€ Euro crește la 19,86 lei, dolar la 17,02 lei, cursul oficial BNM pentru astăzi 2 Copilaș de 8 luni și tânăr de 27 ani morți în tragic accident rutier lângă Gura Galbenei 200.000 lei Salarii în sector public depășesc 200.000 lei lunar în instituții autonome, admite ministrul
Șoferul, care a lăsat-o fără picioare pe Marcela Paladi, vine în fața judecătorilor: Ședința începe la 11:30
Gheorghe Begu, șoferul care a accidentat-o pe Marcela Paladi, fata care a rămas fără picioare, va compărea astăzi pe banca acuzațiilor. Ședința va avea loc la Judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani, începând cu 11:30.
Foto: colaj

Acesta este acuzat de încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport.

Luni s-au împlinit aproape 2 luni de la cumplitul accident de pe Viaduct care a lăsat-o pe Marcela Paladi fără picioare. Până astăzi șoferul nu a fost reținut, fiind cercetat în libertate, iar tânăra spune că nu a primit niciun apel de la el.

Marcela Paladi, tânăra rămasă fără picioare, după un accident pe Viaduc a fost externată de la spital. „După aproape 3 săptămâni, mă întorc acasă cu zâmbetul pe buze, cu speranță în suflet și mai puternică ca niciodată”, a scris Marcela pe pagina sa de facebook.

Cauza penală pornită privind accidentul de pe viaduct în care Marcela Paladi, tânăra de 25 de ani, a fost lăsată fără ambele picioare, a fost expediat la Procuratura municipiului Chișinău. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de Violina Moraru, consultant al Procurorului, responsabil de comunicare cu mass-media.

Sora Marcelei Paladi, tânăra de 25 de ani care a rămas fără picioare, după ce a fost prinsă între două mașini în urma unui accident rutier, susține că aceasta a fost mereu activă, a dansat de la 8 ani și a participat la competiții în afara țării, unde a fost premiată cu locuri de top. La moment, familia sa adună bani pentru proteze, care sunt foarte costisitoare.

Tânăra de 25 de ani, care a fost lovită de un BMW pe viaduct și i-au fost amputate ambele picioare cere ajutor. „Vreau să trăiesc! M-am născut a doua oară, la terapie intensivă, în momentul când mi-am revenit. Ajutați-mă vă rog, am nevoie de suport financiar pentru a putea face față cheltuielilor”, a menționat aceasta într-o postare.

Șoferul, care a lovit o tânără cu BMW-ul pe viaduct și a lăsat-o fără picioare este cercetat în libertate.

Imagini horror de la accidentul în care o tânără a fost strivită între 2 mașini. Victima a stat întinsă pe traseu și striga de durere. „I-a rupt picioarele”, a spus bărbatul, care a filmat.


Pub