22,51 lei/l Prețul benzinei stabilit de ANRE pentru mâine; motorina e 19,30 4 Victimele carnagiului de la Bahmut; expertizele se fac în România 19,6919 lei Cursul BNM pentru euro; moneda unică urcă, dolarul coboară 1.500 Suma pregătită pentru evadare; angajatul P-13, condamnat
(video) „Am lângă mine un bărbat puternic, iubit de Dumnezeu”: Un an de la accidentul care i-a schimbat viața motociclistului Cristi Staver: Cum și-a întâlnit logodnica la spital

Cristian Staver, motociclistul de 27 de ani, accidentat grav în Chișinău, vara trecută, încă se află la tratament în Turcia, iar astăzi se împlinește un an de la tragedia care i-a schimbat viața. Tânărul încă luptă pentru a reveni la viața de dinainte, iar logodnica sa Cătălina Volentir îi este mereu alături. Într-un mesaj emoționant pe rețele, tânăra a povestit că, pentru prima dată, Cristian a urcat singur de pe pat în scaunul cu rotile, pentru a o întâlni frumos la spital, care timp de un an le-a devenit a doua casă. „Sufletul meu m-a întâlnit mai frumos ca niciodată. A fost ceva special”, a scris Cătălina.

Foto: colaj

„Astăzi s-a împlinit un an, cu un an în urmă ne-am înțeles ca ne întâlnim și plecăm amindoi acasă! Dar nu a fost să fie, este un an de când casa noastră este o cameră din spital!

Un an de când nu ne-am pus amândoi la masă, de când nu mai dormim într-un pat! Dar, îi mulțumesc Domnului ca este lănga mine, atât, nu mai contează nimic pe lângă! Ieri sufletul meu m-a întâlnit mai frumos ca niciodată. Nu e prima dată când îl văd într-un scaun cu rotile, dar a fost ceva special. Singur s-a pus de pe pat în cărucior doar ca să mă întâlnească frumos!

Să spun ca a fost un an greu, voi minți, a fost extrem de greu, lacrimi, multe multe lacrimi, emoții, suferință, durere, chin, nopți nedormite, clipe în care credeam și vedeam cu ochi mei cum pot să îl pierd. Dar, am lângă mine un bărbat puternic, care este iubit de Dumnezeu!

Astăzi și de acuma încolo o să sărbătorim a doua zi de naștere”, a scris Catalina Volentir.



Cristian Staver, tânărul de 27 de ani, care a fost accidentat grav în Chișinău, la începutul lunii iulie 2023, s-a aflat la tratament în Turcia, unde a fost transportat cu avionul în septembrie anul trecut. Logodnica lui, care îi este în permanență alături, a declarat, pentru UNIMEDIA, că tânărul a fost supus unei noi intervenții chirurgicale, dar deocamdată, nu se poate ridica din pat. Cătălina Volentir ne-a spus că până acum s-au cheltuit peste 300 de mii de euro pentru operații și reabilitare, o sumă enormă pentru familia lor, care nu lasă mâinile în jos și solicită ajutorul oamenilor buni la suflet, care vor și pot să îl ajute pe Cristian.

Cristian se pregătea de propria nuntă, avea planuri mari de viitor, dar un moment tragic l-a trimis pe patul de spital, într-o stare foarte gravă. Tânărul de 27 de ani a fost accidentat grav în Chișinău, la începutul lunii iulie, în timp ce se deplasa cu motocicleta. Mama lui Cristi, dar și logodnica și mătușa acestuia, au povestit, într-un interviu pentru Adrian Prodan, cum s-a produs accidentul, cum s-a agravat starea băiatului, după o operație, ce le spuneau medicii din Moldova, dar și de ce sumă ar fi nevoie pentru a-l trata în altă țară, unde doctorii îi dau mai multe șanse că se va reabilita.

La sfârșitul lunii august 2023, Cristian Staver a fost transportat cu avionul în Ankara, Turcia, unde are parte de tratament medical. Logodnica acestuia, Cătălina Volentir, a relatat de ce rudele băiatului au renunțat la ideea de a-l duce în Germania, așa cum planificau inițial. În Turcia, medicii i-au promis lui Cristi că îl vor pune pe picioare în trei luni, dar procesul durează mult mai mult.


Pub